Refuză să mai colaboreze cu Rapidul lui Dan Șucu: „Nu mai vin nici dacă îmi dau 100.000 de euro pe lună”

Refuză să mai colaboreze cu Rapidul lui Dan Șucu: „Nu mai vin nici dacă îmi dau 100.000 de euro pe lună”
  • Publicat:

Florin Manea, fost director sportiv în Giulești și în prezent agent de fotbaliști, refuză să colaboreze cu Rapidul lui Dan Șucu. Manea este profund nemulțumit de prezența lui Victor Angelescu în cadrul clubului vișiniu și poartă de luni bune un război al declarațiilor cu acesta din urmă.

Florin Manea pune din nou paie pe foc în războiul pe care îl are cu Victor Angelescu. Impresarul refuză să mai colaboreze cu Rapidul lui Dan Șucu

Înainte de a se concentra exclusiv pe munca de agent de fotbaliști, Florin Manea a activat o scurtă perioadă de timp ca director sportiv la Rapid. Impresarul este un admirator împătimit al echipei din Giulești și a vrut să pună umărul la dezvoltarea clubului, însă a rămas cu un gust amar. Manea susține că nu a fost lăsat să își facă meseria, deoarece alte persoane din cadrul Rapidului se băgau peste el. Și, conform spuselor sale, situația nu s-ar fi schimbat nici în prezent în Giulești:

„La noi e o problemă cu lucrul în echipă. Nu există așa ceva. La noi directorul sportiv ridică tabela cu schimbările. În țările cu fotbal pe care îl urmărim noi la tv fiecare își face treaba lui. Acționarul, președintele, directorul sportiv, antrenorul, antrenorul secund, scouterul și ceilalți. La noi, patronul face pe directorul sportiv. Lor le trebuie cărăuși, unul să care tabela, unul să care apa…”, a declarat Florin Manea.

În continuare, impresarul spune că nu mai vrea să colaboreze cu Rapid nici dacă i se oferă un salariu de 100.000 de euro pe lună. Motivul? Prezența lui Victor Angelescu în cadrul clubului. Florin Manea și acționarul minoritar al giuleștenilor poartă deja de luni bune un război al declarațiilor, care pare să nu se mai termine.

„M-a întrebat cineva dacă mai vin la Rapid. Niciodată! Și 100.000 de euro pe lună dacă îmi dau, nu vin cât e Angelescu acolo. Nu o să mai vin niciodată dacă nu îmi dau putere de decizie să schimb ceva. Prima dată m-am păcălit pentru că iubesc Rapidul, dar nu mai fac greșeala asta. Nu am vorbit nici cu alte cluburi, pentru că nimeni nu vrea să-ți dea pe mână clubul.

Eu am zis mereu, „îmi dați un buget și nu depășesc bugetul indiferent ce ar fi”. Ți-e frică că semnez contracte mari? Semnez un an toată lumea, cu drept de prelungire. Care e obiectivul? Play-off. Ne uităm în ultimii cinci ani câte puncte a trebuit să ai ca să ajungi acolo. 60 de puncte, să zicem. Facem trimestrial, dacă nu am 20 de puncte după un trimestru, poți să aduci pe altcineva. Ah, că am 18-19 puncte și echipa joacă bine, mă lași în continuare.

Dar eu aduc jucătorii, eu pun antrenorul, eu fac strategia sportivă. La Botoșani, cât am ajutat la aducerea de jucători și Croitoru a avut liniște, s-au făcut bani. Acum nu mai lucrăm cu ei. Croitoru e în Moldova, cu Miță Iosif și Ianis Zicu la licența PRO”, a adăugat Florin Manea, potrivit Sport.ro.

Campania de transferuri de la Rapid, contestată într-un mod dur: „Dezastruos!”

Victor Angelescu a fost indicat în repetate rânduri de Florin Manea ca fiind principalul om din spatele transferurilor de la Rapid. Iar impresarul spune că ultimele mutări realizate de giuleșteni nu sunt unele reușite:

„Dacă vrei să acuzi acum la Rapid pe cineva că s-au greșit transferurile, pe cine acuzi? Pe cine vinde Rapidul, pe Braun, pe Cristea, pe Dugandzic, pe Oaidă? Cârjan e al lui Arsenal. L-au luat pe copilul ăla El Sawy, dar joacă pe la tineret. L-au luat pe Borza. Dacă e adevărat ce-am auzit, că are clauză de reziliere 2 milioane, e un transfer dezastruos.

Păi stai, dai 800.000 de euro pe el, mai are Hagi 10%, îi dai și salariu. Cum să-i pui clauză 2 milioane de euro, câștigi 3-400.000 dacă îl vinzi. Ce plătești la stat, ce plătești la impresar… Eu nu acceptam niciodată contractul! „Bă, vrei?”. ”Da”. „Fără clauză sau 5 milioane!”. Să câștig și eu un ban, că investesc, nu? Dar au negociat cu Giovanni (n.r. – impresarul Ioan Becali), le-a fost frică să ridice glasul”, a mai declarat Florin Manea, potrivit sursei citate.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×