Acasa » Diverse » Clipele dificile prin care a trecut Larisa Iordache, după ce a fost la un pas să-și piardă un rinichi: „Două operații, foarte multe crize”

Clipele dificile prin care a trecut Larisa Iordache, după ce a fost la un pas să-și piardă un rinichi: „Două operații, foarte multe crize”

Clipele dificile prin care a trecut Larisa Iordache, după ce a fost la un pas să-și piardă un rinichi: „Două operații, foarte multe crize”

În ultimii ani, Larisa Iordache s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. Pe lângă problemele mari de la picioare, fosta gimnastă a avut mari dureri și la rinichi, fiind chiar pe punctul de a-și pierde unul dintre ei.

Clipele dificile prin care a trecut Larisa Iordache, după ce a fost la un pas să-și piardă un rinichi

Larisa Iordache (26 de ani) s-a retras din gimnastică, dar a continuat să facă investigații medicale. Anul trecut, fosta mare campioană de la CS Dinamo a fost nevoită să treacă printr-o operație dificilă la rinichi. Aceasta a mărturisit că avea mari dureri și tot amânase intervenția chirurgicală.

Când a ajuns pe masa de operație, doctorul i-a spus că este la un pas să-și piardă un rinichi.

„Am ajuns la spital cu criză, cu febră, infecție, am avut noroc să dau de un medic foarte bun, care s-a ocupat de mine foarte bine. M-a pregătit cu ce se poate întâmpla. Am intrat în operație, mi-a montat un stent aproape o lună, pentru a putea elimina lichidul și infecția care se formase. Riscam să-mi pierd rinichiul. După o lună de zile, m-a operat din nou și medicul mi-a spus că trebuie să am noroc, ca să se spargă toată pietricica, pentru că era destul de mare.

Dacă nu, trebuia să-mi mai pună un stent o lună de zile și să mă opereze iar. Și aici intervine partea psihologică. Am reușit din fericire să scap, iar după 2 săptămâni mi-am revenit la ritmul normal, am mai făcut tratament, iar acum sunt foarte bine, dar am mare grijă. Beau apă mai mult decât o făceam înainte.”, a declarat Larisa Iordache, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, conform Spectacola. 

Fosta gimnastă dorește să se mărite

Larisa Iordache a recunoscut că și-ar dori să se căsătorească. Fosta campioană la gimnastică a mărturisit, însă, că nu se grăbește să facă pasul cel mare.

Totodată, ea a detaliat faptul că nu are vreo superstiție în ceea ce privește o căsnicie. De câteva luni, Larisa Iordache se află într-o relație cu Cristian Chiriță, fostul iubit al campioanei de tenis de masă, Bernadette Szocs.

„Mă văd într-o rochie de mireasă, normal, dar nu mă grăbesc absolut deloc. M-am îmbrăcat în rochie de mireasă, dar nu mă grăbesc cu absolut nimic. Nu sunt superstițioasă, nu am niciun fel de superstiție în afară de a intra cu dreptul într-o încăpere nouă, dar consider că atunci când vine vorba să îmbraci o rochie de mireasă pentru o femeie este un moment cu totul special”, a spus Larisa Iordache, la Antena Stars.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]