Ce s-a ales de Adrian Stoian după ce a fost dat afară de Gigi Becali! Totul s-a prăbușit pentru fotbalist

Ce s-a ales de Adrian Stoian după ce a fost dat afară de Gigi Becali! Totul s-a prăbușit pentru fotbalist
  • Publicat:

Cândva considerat unul dintre jucătorii români cu mare potențial, cariera lui Adrian Stoian a intrat pe o pantă descendentă, iar după scurta experiență de la FCSB din urmă cu patru ani, nu s-a mai impus la nicio echipă.

Adrian Stoian s-a prăbușit după plecarea de la FCSB

Ajuns la vârsta de 32 de ani, fotbalistul s-a aflat sub contract în ultimii patru ani cu patru echipe diferite, timp în care a adunat, în toate competițiile, doar 15 partide! Livorno, Viitorul, Ascoli și Chindia Târgoviște sunt formațiile care l-au testat pe român, fără sorți de izbândă.

În acest moment, Adrian Stoian este liber de contract de mai bine de un an și jumătate! Mijlocașul nu mai are echipă de la 1 ianuarie 2022, când a încheiat raporturile contractuale cu Chindia Târgoviște.

Deși nu a anunțat oficial dacă se retrage sau nu din fotbal, este foarte puțin probabil ca jucătorul să mai poată reveni la nivelul pe care îl arăta în perioada petrecută în Italia.

  • 95 de meciuri, 8 goluri și 10 pase decisive a adunat Adrian Stoian în Serie A

Ce spunea Adrian Stoian după plecarea de la FCSB 

„Simplu, nu am reușit pentru că am fost folosit pe un post care nu era al meu. Nu regret plecarea, pentru că acolo nu eram fericit. 

La FCSB lucrurile stăteau așa: era o zi normală, în care mă duceam să mă antrenez pentru mine, pentru că știam că urmează să place și, în același timp, știam că nu am nicio șansă de a juca. În concluzie, îmi făceam treaba și mă întorceam la familia mea. În schimb, la Crotone mă trezeam și mergeam la antrenamente cu gândul mereu la obiectivele echipei, mă ambiționau și munceam mult pentru a le realiza.

Problemele lor sunt mai multe, dar principala problemă este că nu se respectă funcțiile oamenilor în club. Alții fac mai mult decât ar trebui, iar din această cauză unii au plecat și unii refuză să vină”, declara Adrian Stoian, pentru ProSport, în vara anului 2019, la scurt timp după plecarea de la FCSB.

  • 75.000 de euro a ajuns să valoreze Adrian Stoian, conform Transfermarkt.com. În ianuarie 2019, când semna cu FCSB, era cotat la 1.2 milioane de euro

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…