Marius Șumudică, scandal după ce a rămas fără echipă: „Cazul este la FIFA!” Ce zice de o aventură la FCSB: „România poate fi o variantă!”

Marius Șumudică, scandal după ce a rămas fără echipă: „Cazul este la FIFA!” Ce zice de o aventură la FCSB: „România poate fi o variantă!”
  • Publicat:

Marius Șumudică s-a despărțit cu scandal de Al-Raed, iar tehnicianul care a luat titlul cu Astra nu exclude ca următoarea aventură să fie în Superliga.

Marius Șumudică a ajuns la FIFA cu Al-Raed: „Nu am fost de acord!”

Marius Șumudică n-a acceptat să negocieze în privința aspectului financiar cu Al-Raed, astfel că disputa a ajuns pe „masa” celor de la FIFA.

„Au încercat să facă o negociere, am refuzat și cazul este la FIFA. Trebuie să-mi plătească despăgubiri. Au vrut să plătească… Negocieri. Nu am fost de acord. Nu au vrut să plătească tot. S-a încheiat, de două zile sunt antrenor liber. Cazul a fost transmis către FIFA.

Există o problemă. Au rămas trei cluburi la care nu au fost alegeri, vor avea loc în următoarea perioadă. Mai sunt două sau trei care nu și-au numit președintele. Ei vor să aducă nume foarte mari. Am stat de vorbă, am înțeles că vor să elimine mulți dintre actualii angajați și să aducă alții. Erau doar doi sau trei antrenori care aveau contracte pe perioade mai mari de un an. Eu aveam doi ani, având un sezon bun la Shabab”, a declarat Marius Șumudică, la Digi Sport.

Marius Șumudică nu vrea să audă de FCSB: „Ce să fac la Palat?”

Marius Șumudică exclude deocamdată o aventură la FCSB, dar precizează că Superliga poate deveni o variantă în următoarea perioadă.

La începutul acestui an, Șumudică se gândea chiar la o retragere din fotbal.

„Ce să fac la Palat? Deocamdată nu se pune problema să merg la FCSB. Charalambous a fost colegul meu de cameră la Omonia. Deocamdată mă gândesc să plec în străinătate. Aştept 2-3 luni. Dar şi în România poate fi o variantă”, a mai spus Marius Şumudică

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×