Cum se apără FRF după dezamăgirea de la U21: „Scopul acestor naționale este altul. Vorbim încă de copii, să nu uităm cu cine am jucat”

  • Publicat:

Actuala administrație a FRF a găsit imediat câteva scuze după prestația sub așteptări avută de naționala U21 la Campionatul European organizat de țara noastră, în colaborare cu Georgia.

Cum se apără FRF după dezamăgirea de la U21: „Scopul acestor naționale este altul. Vorbim încă de copii, să nu uităm cu cine am jucat”

După 0-3 cu Spania în prima etapă din faza grupelor, naționala pregătită de Emil Săndoi a fost învinsă și de Ucraina, scor 0-1, și a fost practic eliminată din competiție, confirmarea oficială fiind așteptată să vină după jocul dintre Spania și Croația.

La scurt timp după încheierea partidei de pe stadionul Steaua, Aurel Țicleanu, membru în Comisia Tehnică din cadrul FRF, a apreciat că această evoluție a echipei naționale de tineret nu trebuie să fie văzută drept o dezamăgire, întrucât scopul echipelor de tineret și juniori nu ar fi neapărat acela de a face performanță, ci acela de a produce jucători pentru prima reprezentativă.

De asemenea, fostul mare fotbalist de la Universitatea Craiova nu a uitat să menționeze că România s-a duelat cu niște echipe foarte puternice. În plus, el a ținut să sublinieze și că este vorba despre jucători încă foarte tineri, referindu-se la echipa lui Emil Săndoi, de parcă fotbaliștii echipelor adverse nu ar avea aceeași vârstă.

„Trebuie să nu uităm cine a jucat, naționala noastră de tineret, vorbim încă de copii, ne bucurăm că a fost turneul la București, ne bucurăm că au jucat altceva (n.r. față de meciul cu Spania). Scopul acestor naționale este să dea jucători către echipa mare. Nu aș vrea să uităm cu cine am jucat. Spania, campioana mondială de la U17, U19, joacă de 5 ani împreună. Acum iar am dat de o echipă cu omogenitate, acum doi ani au fost campioni mondiali la U20. Să nu uităm de academiile lor, cea de la Dinamo Kiev și de când a fost Mircea Lucescu la Șahtior Donetsk”, a spus Aurel Țicleanu după meciul de pe stadionul Steaua, în direct la TVR 1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ

Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×