Ștefan Radu și Claudio Lotito, patronul lui Lazio, se vor așeza la masa negocierilor! Surpriză totală: presa din Italia a aflat ce urmează pentru „The Boss”

Ștefan Radu și Claudio Lotito, patronul lui Lazio, se vor așeza la masa negocierilor! Surpriză totală: presa din Italia a aflat ce urmează pentru „The Boss”
  • Publicat:

Presa din Italia a aflat că Ștefan Radu și Claudio Lotito, patronul lui Lazio, se vor așeza în următoarele zile la masa negocierilor. Fostul mare fundaș ar putea lua o decizie extrem de importantă în privința viitorului său.

„The Boss” își decide viitorul! Ștefan Radu și Claudio Lotito, patronul lui Lazio, se vor așeza la masa negocierilor! Presa din Italia a aflat totul

Pe 28 mai, înaintea unui meci cu Cremonese, Ștefan Radu și-a luat adio de la fanii lui Lazio Roma. Românul s-a dus, cu un nod în gât, în fața galeriei și a început să plângă. Duelul Lazio – Cremonese a fost ultimul pe care Radu l-a disputat pe Stadionul Olimpic din Roma, care i-a fost ca o casă în ultimii 15 ani.

„15 ani de bătălii cu vulturul pe piept. Un luptător, unul dintre noi! Ștefan Radu, cu Lazio pentru totdeauna”, au transmis fanii lui Lazio, pe bannerele afișate în peluză la meciul cu Cremonese.

Ștefan Radu nu doar că s-a despărțit de Lazio în această vară, ci a renunțat la cariera de fotbalist. Ajuns la vârsta de 36 de ani, fundașul a ajuns la concluzia că a venit timpul să își agațe ghetele în cui.

Însă, revenind la Lazio, clubul din capitala Italiei nu dorește să îl lase pe Ștefan Radu să revină în România. Fostul apărător e dorit în continuare în preajma lui Lazio, iar patronul Claudio Lotito i-a pregătit inclusiv o propunere în acest sens.

Ziariștii italieni de la Corriere dello Sport au aflat că Lotito și Ștefan Radu se vor așeza la masa negocierilor în următoarele zile, iar românului îi va fi propus un post în conducerea clubului. Radu ar urma să devină manager și va trebui să facă legătura între conducerea administrativă și cea tehnică.

Potrivit sursei citate, antrenorul Maurizio Sarri și-a dat deja acceptul pentru ca mutarea să se facă, iar acum totul depinde de Ștefan Radu.

În unul dintre ultimele interviuri pe care le-a acordat în Italia, Ștefan Radu le-a lăsat de înțeles jurnaliștilor că și-ar dori să rămână în continuare alături de Lazio.

„Poate că singurul lucru care nu-mi va lipsi este cantonamentul de vară. Le-am spus deja băieților că la vară îi voi vizita în cantonament îmbrăcat în haine de civil”, declara Ștefan Radu, pentru Corrieredellosport.it, în luna mai.

Ștefan Radu va lua decizia finală după ce se va întoarce din vacanță. Ce a declarat în interviul acordat pentru ProSport: „O să reflectez”

Pe 30 mai, la doar două zile după ultimul meci jucat pe Olimpico, Ștefan Radu a oferit un interviu emoționant pentru ProSport. El a vorbit despre rolul pe care familia l-a avut în cariera lui, după care și-a îndreptat gândul spre Dinamo și România.

Însă, printre altele, el a fost întrebat și despre planurile de viitor pe care le are. Ștefan Radu a spus că va lua o decizie abia după ce se va bucura de o scurtă vacanță:

„Și aici, în Italia, mi-au adresat întrebarea asta (n.r. – ce va face în continuare?). Uite, acum, merg în vacanță și o să reflectez, o să mă gândesc ce vreau să fac. Eu am fost și foarte concentrat pe fotbal, hotârât să nu mă gândesc niciodată la ce va fi, pentru că automat aceste lucruri te distrag. Am zis când o fi termin și, după, o să vedem”, a declarat Ștefan Radu, pentru ProSport.

426 de meciuri a jucat Ștefan Radu pentru Lazio, în care s-a făcut remarcat, printre altele, cu 8 goluri și 21 de pase decisive. Porecla sa de pe Olimpico este „The Boss”.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×