Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Gigi Becali vrea să dea tunul cu transferul atacantului lui Gică Hagi! Louis Munteanu, lovitura cu care FCSB începe campania de achiziții dacă ia titlul: „O să îi vrea și pe Borza și Mazilu!”

Gigi Becali vrea să dea tunul cu transferul atacantului lui Gică Hagi! Louis Munteanu, lovitura cu care FCSB începe campania de achiziții dacă ia titlul: „O să îi vrea și pe Borza și Mazilu!”

Gigi Becali vrea să dea tunul cu transferul atacantului lui Gică Hagi! Louis Munteanu, lovitura cu care FCSB începe campania de achiziții dacă ia titlul: „O să îi vrea și pe Borza și Mazilu!”
GIGI BECALI CU SAMPANIE

Cristi Bivolaru, directorul general al celor de la Farul Constanța, s-a arătat iritat de faptul că Gigi Becali, patronul FCSB-ului, vrea să-l aducă pe Louis Munteanu la formația bucureșteană

Gigi Becali îl vrea pe Louis Munteanu la FCSB, însă Cristi Bivolaru îl acuză dur pe patron: „Gândiți-vă cum reacționează un copil de 17 când primește o astfel de ofertă”

Farul Constanța și FCSB sunt echipele care se luptă pentru câștigarea Superligii. Dacă FCSB va câștiga campionatul, Gigi Becali ar fi dispus să cheltuie o avere pentru a-l transfera pe Louis Munteanu de la echipa antrenată de Gheorghe Hagi.

Cristi Bivolaru s-a arătat deranjat de interesul arătat de gruparea roș-albastră. Mai mult, directorul general al constănțenilor a dat de înțeles că finanțatorul formației bucureștene profită de naivitatea tinerilor jucători pentru a-i ademeni la vicecampioana României.

„Să vedem cunoscutele aruncări din jurul meciurilor importante. Au început, îl vor pe Louis Munteanu, cred că până la meciul cu noi o să-l vrea şi pe Borza şi Mazilu, pe Grameni, pe Alibec.

Astea cred că sunt lucruri care trebuie sancţionate. Gândiţi-vă că un copil de 17 ani când vede public o ofertă, chipurile, a unui club ca FCSB… Un copil nu ştiu cum reacţionează. Nu vorbim de jucători căruia îi expiră contractul la vară, ci jucători care au mai mulţi ani de contract. Iar mesajul ajunge la jucător”, a spus Cristian Bivolaru pentru Fanatik.

Gică Hagi negociază cu Fiorentina pentru a-l mai ține pe Louis Munteanu: „Deja discutăm să ni-l mai lase un an”

Louis Munteanu este împrumutat la Farul Constanța de la Fiorentina, iar înțelegerea dintre cele două cluburi e pe cale să nu mai fie valabilă. Totuși, Gheorghe Hagi, antrenorul formației constănțene, a anunțat că va face tot posibilul pentru a-i prelungi șederea atacantului la liderul din Superliga.

„Louis Munteanu e cu Fiorentina până în vară (n.r. împrumutat de la Fiorentina până în vară), dar deja discutăm dacă poate să ni-l mai lase un an. (n.r. să prelungiți împrumutul?) Da. Vom vedea ce lucruri o să iasă. Depinde cum mergem și noi. Nu putem vorbi înainte.

Depinde de ce mișcări vom face, cum vom termina, unde o să fim. Depinde ce perspectivă, chiar dacă o planificăm și o vedem. De două luni stăm și ne uităm ce va fi din vară încolo. Pentru că pregătim”, a declarat Gică Hagi pentru aceeași sursă.