CFR Cluj are emoții înaintea duelului cu Universitatea Craiova! Trupa lui Dan Petrescu n-a mai câștigat pe „Ion Oblemenco” de aproape doi ani | SPECIAL

CFR Cluj are emoții înaintea duelului cu Universitatea Craiova! Trupa lui Dan Petrescu n-a mai câștigat pe „Ion Oblemenco” de aproape doi ani | SPECIAL

CFR Cluj și Universitatea Craiova se duelează în etapa a doua din play-off-ului Superligii, azi, ora 21.00, pe „Ion Oblemenco”, iar trupa lui Dan Petrescu are emoții înaintea partidei din Bănie.

CFR Cluj are emoții înaintea duelului cu Universitatea Craiova! Trupa lui Dan Petrescu n-a mai câștigat pe „Ion Oblemenco” de aproape doi ani

Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova este foarte important pentru cele două echipe. Campioana României o egalează pe Farul Constanța cu o victorie în Bănie, în timp ce echipa condusă de Eugen Neagoe face 31 de puncte și poate urca până pe trei, dar trebuie să spere ca FCSB să se încurce cu Sepsi OSK, luni, 20.30, în runda cu numărul doi din play-off.

Chiar dacă formația condusă de Dan Petrescu ocupă locul doi în clasamentul play-off-ului și este la cinci puncte în fața adversarei din această seară, ardelenii au emoții înaintea partidei de pe „Ion Oblemenco” din cauza rezultatelor înregistrate în meciurile din Bănie.

Formația condusă de Dan Petrescu nu a mai câștigat cu Universitatea Craiova pe stadionul „Ion Oblemenco” de pe 15 mai 2021, când ardelenii s-au impus cu scorul de 3-1. De atunci, oltenii au câștigat două partide, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Îngrijorător pentru formația din Gruia este și faptul că ultimele două meciuri jucate pe stadionul „Ion Oblemenco” împotriva Universității Craiova s-au terminat cu victoria oltenilor. Echipa finanțată de Mihai Rotaru s-a impus cu scorul de 2-0 pe 11 februarie 2023, după „dubla” lui Andrei Ivan (67 și 86), iar pe 10 aprilie 2022 a câștigat cu 3-2.

Echipele probabile de la Universitatea Craiova – CFR Cluj

UNIVERSITATEA CRAIOVA: 21. L. Popescu – 2. Vlădoiu, 26. Zajkov, 3. Mitrea, 12. Ndong – 4. A. Crețu, 6. Screciu – 31. Ișfan, 10. Baiaram, 9. A. Ivan – 19. Koljic
REZERVE: 1. Lazar, 7. Câmpanu, 8. Mateiu, 15. Badelj, 17. Rivaldinho, 20. Markovic, 24. Roguljic, 33. Hanca, 34. Silva
ABSENȚI: Vătăjelu (accidentat), Bancu, Căpățînă (în recuperare)
ANTRENOR: Eugen Neagoe

CFR CLUJ: 1. Scuffet – 4. Cr. Manea, 44. Yuri, 3. A. Burcă, 71. Peteleu – 10. C. Deac, 73. Muhar, 40. Cvek – 11. Petrila,32. Janga, 7. E. Krasniqi
REZERVE: 90. R. Sava, 15. Yeboah,, 25. Țîru, 28. Hoban, 30. Bîrligea, 33. Kolinger, 37. Bordeianu, 47. Braun. 91. Maglica
ABSENȚI: Bălgrădean, Boateng, Camora (accidentați)
ANTRENOR: Dan Petrescu

Stadion: „Ion Oblemenco”

Partida dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj este arbitrată de Istvan Kovacs, iar acesta o să fie ajutat de asistenții Florin Neacșu și Ferencz Tunyogi. CCA a hotrăât ca Radu Ghinguleac să fie arbitru de rezervă, iar în camera VAR să stea Marcel Bîrsan.

  • Universitatea Craiova – CFR Cluj se joacă azi, ora 21.00, în etapa 2 din play-off-ul Superligii, sezonul 2022 -2023, Live Video Online pe ProSport LIVE și la TV pe Digi Sport 1, Prima Sport și Orange Sport.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania