Eugen Neagoe, dezvăluiri incredibile după Universitatea Craiova – UTA Arad: „Andrei Ivan a avut temperatură, frisoane. Nici nu știu cum a jucat!”

Eugen Neagoe, dezvăluiri incredibile după Universitatea Craiova - UTA Arad: „Andrei Ivan a avut temperatură, frisoane. Nici nu știu cum a jucat!”
  • Publicat:

Eugen Neagoe, antrenorul echipei Universitatea Craiova, s-a declarat mulțumit după victoria cu UTA Arad și a dezvăluit ce probleme medicale au avut elevii săi înaintea acestei partide.

Eugen Neagoe, dezvăluiri incredibile după Universitatea Craiova – UTA Arad

Meciul dintre Universitatea Craiova și UTA Arad s-a jucat vineri seară, în cadrul etapei cu numărul 30 din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie și s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Markovic, în minutul 52, și Koljic, în minutul 65. Pentru arădeni a deschis scorul Batha, în minutul 39.

După această partidă, Eugen Neagoe  a dezvăluit că elevii lui s-au confruntat cu niște probleme medicale înainte de joc și chiar nu își explică cum au reușit aceștia să evolueze în cadrul întâlnirii cu UTA.

„În primul rând, vreau să îi felicit pe băieți, pentru că au dat dovadă de mare caracter în această seară. Aș vrea să remarc câțiva jucători care au avut probleme medicale înainte de acest joc. Andrei Ivan a avut temperatură, frisoane, nici nu știu cum a jucat. Mateiu, la fel. Crețu, nici el nu e sută la sută, cu gheață la picior. Baiaram, la fel, vine după o operație destul de complicată. O spun acum, nu am spus-o înainte de joc, nu am vrut să îmi caut alibiuri. Băieții merită felicitări. Au dat dovadă de caracter că au reușit să întoarcă jocul în fața unei echipe bune. Sunt puțin supărat că am luat gol după un corner. I-am invitat în careul nostru. Știa fiecare ce are de făcut, lucrăm foarte mult aceste faze fixe. Este singura mea nemulțumire în această seară. Aș vrea să le mulțumesc și suporterilor, au fost alături de noi, ne-au susținut până în ultimul moment.

(n.r. Cum se vede play-off-ul?) Cred că puteam să avem mai multe puncte, dacă eram puțin mai atenți”, a spus Eugen Neagoe, la flash-interviul de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de kilograme
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de…
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a devenit călău, a fost arestat preventiv
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a devenit călău, a fost arestat…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Este obligatoriu PÂNĂ MÂINE, 27 mai. Sute de mii de români trebuie SĂ ANUNȚE
Este obligatoriu PÂNĂ MÂINE, 27 mai. Sute de mii de români trebuie SĂ ANUNȚE
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și…
×