Mirel Rădoi, așa cum nu l-ai văzut niciodată! Antrenorul a dansat în vestiarul lui Al Tai după victoria cu Al Fateh | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi (41 de ani) a făcut spectacol în vestiarul lui Al Tai după victoria obținută în prelungiri cu Al Fateh.

Mirel Rădoi, așa cum nu l-ai văzut niciodată! Antrenorul a dansat în vestiarul lui Al Tai după victoria cu Al Fateh 

Al Tai s-a impus pe terenul celor de la Al Fateh cu scorul de 3-2, în etapa 19 din Liga Pro Arabia Saudită, după un gol marcat de Knowledge Musona în minutul 90+2.

Al Fateh a deschis scorul în minutul 7 prin reușita lui Feras Albrikan, însă echipa lui Mirel Rădoi a reușit egalarea după 10 minut prin Knowledge Musona. Al Tai a trecut în avantaj în minutul 29, după ce Guy Mbenza și-a trecut numele pe tabela de marcaj. Al Fateh a revenit în minutul 70, tot printr-o reușită a lui Albrikan. Deși se aștepta ca meciul să se termine la egalitate, Knowledge Musona a reușit „dubla” și a adus victoria echipei lui Mirel Rădoi.

După victoria obținută de Al Tai în prelungiri, scor 3-2, cu Al Fateh, Mirel Rădoi a fost surprins de unul dintre elevii săi într-o ipostază inedită. Antrenorul român s-a bucurat cot la cot cu fotbaliștii săi, a dansat și a cântat după ce a luat cele trei puncte puse la bătaie în etapa a 19-a.

Al Tai se află la 18 puncte în spatele liderului Al Nassr

După ce a învins-o pe Al Fateh, echipa lui Mirel Rădoi a făcut 25 de puncte și s-a apropiat la trei de Al Fateh, însă adversara din această rundă are un joc în minus. Al Tai are opt victorii, un rezultat de egalitate și 10 înfrângeri în cele 19 meciuri jucate în sezonul actual din Arabia Saudită.

După 19 etape jucate în sezonul 2022 – 2023 din Liga Pro Arabia Saudită, Al Tai se află la 18 puncte în spatele liderului Al Nassr, care are și un meci în minus față de echipa condusă de Mirel Rădoi, la 16 distanță de Al Ittihad, formație de pe locul secund, și la 15 de Al Shabab.

Pentru Al Tai urmează meciul de „acasă” cu Dhamk, sâmbătă, 11 martie, ora 15.00,în etapa 20 din Liga Pro Arabia Saudită.

Al Raed, echipa condusă de Marius Șumudică, nu stă la fel de bine în clasament ca Al Tai. Formația la care evoluează românii Silviu Lung Jr. și Alexandru Mitriță are 21 de puncte adunate în 18 meciuri și se află pe locul 11 în clasamentul din Arabia Saudită.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×