Replica lui Basarab Panduru, după gafa din meciul Farul – Petrolul: „A picat, alea nu mai pleacă!”

Bogdan Savin
Replica lui Basarab Panduru, după gafa din meciul Farul - Petrolul: „A picat, alea nu mai pleacă!”
Mathaus a greșit la golul lui Louis Munteanu la Farul Petrolul

Farul a învins Petrolul Ploieşti, 2-0, în etapa a 26-a a Superligii, golurile fiind reușite de Louis Munteanu, în minutul 28, și Denis Alibec, în minutul 58 din penalty. Dar, Basarab Panduru, fost internațional, a remarcat gafa fundașului „lupilor”, Felix Mathaus, de la prima reușită a trupei lui Gică Hagi.

Mathaus a greșit la golul lui Louis Munteanu în meciul Farul – Petrolul Ploiești

Felix Mathaus ar fi trebuit să-l blocheze pe Louis Munteanu, dar apărătorul celor de la Petrolul s-a împiedicat și jucătorul celor de la Farul a avut „culoar” pentru a marca primul gol al meciului.

Farul e lider în clasament și se află la cinci puncte față de ocupanta locului secund CFR Cluj, 50 de puncte, iar Petrolul e în afara play-off-ului, pe poziția șapte, la patru puncte de Sepsi (locul șase, 37 de puncte).

„El aici vede, dar îi e frică, nu poate să îl lase pe Alibec şi să facă linia de frică. Aluncă, da. Asta cu alunecatul e altă problemă, treaba ta că joci în turnatele alea sau ce ghete sunt.

Ţi se pare normal un jucător de primă ligă să pună ghetele…(n.red. greşite)? Bănuiesc, nu ştiu. A picat, alea nu mai pleacă, iar când pleacă, pleacă genunchiul. De aia fac rupturi de ligamente. Înainte erau crampoane mai subţiri, mai groase, depinde de teren”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.

Nu putem să scoatem în evidență numai jucătorii din față. Popescu a jucat extraordinar, apărătorii au jucat bine, Băluță a pictat, a făcut și greșeli, dar în rest a jucat foarte bine, Kiki, Borza, la fel, Mazilu, la experiența lui și la un meci cu presiune, a jucat bine. Nu mai vorbesc de Louis Munteanu, care a jucat și el foarte bine – Gică Hagi, după Farul – Petrolul Ploiești

Au evoluat echipele:

Farul Constanţa: Aioani – Kiki (Boli ’76), Larie, M. Popescu, Borza (Sîrbu ’59) – Artean, T. Băluţă, Nedelcu (Grameni ’59) – Mazilu (Morar ’59), Alibec, L. Munteanu (Criciuma ’77). Antrenor: Gheorghe Hagi

Petrolul Ploieşti: Leitner – Papp (Bratu ’66), Mathaus (Achim ’87), Meijers, Ţicu – Borţa, Seto (Purtic ’87), Jair – Budescu, Grozav, Pashov (Dumitriu ’32), Moldoveanu (Doua ’87). Antrenor: Florin Pârvu

  • 200.000 de euro e cota lui Felix Mathaus. Are contract cu Petrolul până în vara lui 2024

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania