Ioan Ovidiu Sabău s-a decis! Ce s-a întâmplat după ultimele negocieri cu Universitatea Cluj | EXCLUSIV

Vlad Măcicășan
Ioan Ovidiu Sabău s-a decis! Ce s-a întâmplat după ultimele negocieri cu Universitatea Cluj | EXCLUSIV

ProSport a anunțat în premieră interesul celor de la Universitatea Cluj pentru Ioan Ovidiu Sabău încă de pe 24 decembrie, când Eugen Neagoe a decis să părăsească echipa. Recent, președintele clubului de pe Cluj Arena a confirmat discuțiile cu fostul internațional.

„Avem o listă cu mai mulți antrenori, iar în următoarele zile vom lua o decizie finală. E adevărat că pe acea listă se regăsește și domnul Ovidiu Sabău”, a spus Radu Constantea la Prosport Live.

Ioan Ovidiu Sabău a cerut propriul staff pentru a semna cu Universitatea Cluj

Cu toate că decizia finală se va lua abia vineri, ProSport a aflat că discuțiile dintre Ioan Ovidiu Sabău și președintele Universității Cluj sunt sunt mai mult decât avansate.

În ultimele zile au avut loc mai multe runde de negocieri în care Sabău a discutat inclusiv despre colaboratorii săi. Sandu Tăbârcă în postura de antrenor secund și Dan Didiță pentru postul de preparator fizic sunt cei cu care antrenorul ar vrea să lucreze. Se pare că aceștia au acceptat să facă parte din staff, lucru cu care și oficialii clubului ar fi fost de acord.

Acesta a fost unul dintre ultimele aspecte pe care Ioan Ovidiu Sabău a dorit să le lămurească, pe lângă cele normale legate de durata contractului, obiectiv și libertatea totală în deciziile care privesc echipa.

A spus „da” la ultima negociere

Astfel, după câteva zile în care a cugetat asupra revenirii în antrenorat și a negociat condițiile unei eventuale colaborări cu Universitatea Cluj, Ioan Ovidiu Sabău și-a dat acordul pentru a semna cu echipa sa de suflet, spun sursele ProSport. Acum mingea este în terenul conducerii Universității Cluj.

„Sperăm ca până vineri să avem o decizie finală”, a spus Radu Constantea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania