Uluitor! Jucătorul care a făcut senzație la Campionatul Mondial din Qatar, foarte aproape de Ceahlăul Piatra Neamț: fotbalistul a dat probe și a evoluat într-un amical pentru moldoveni!

Uluitor! Jucătorul care a făcut senzație la Campionatul Mondial din Qatar, foarte aproape de Ceahlăul Piatra Neamț: fotbalistul a dat probe și a evoluat într-un amical pentru moldoveni!

Yassine Bounou, portarul Marocului care a avut prestații senzaționale la Campionatul Mondial din Qatar, putea avea un destin complet diferit: fotbalistul a fost aproape de Ceahlăul Piatra Neamț, în 2015!

În urmă cu aproape 8 ani, în luna februarie 2015, goalkeeperul aflat, pe atunci, sub contract cu Atletico Madrid, se alătura nemțenilor într-un cantonament efectuat în Italia, în localitatea Monterosi, conform ZCH News.

„Bono” fusese transferat de Atletico pentru a doua echipă a clubului și nu a evoluat în vreo partidă oficială pentru spanioli, astfel că madrilenii au fost de acord ca marocanul să dea probe la Ceahlăul.

Yassine Bounou, portarul Marocului care a avut prestații senzaționale la Campionatul Mondial din Qatar, putea avea un destin complet diferit: fotbalistul a fost aproape de Ceahlăul Piatra Neamț, în 2015!

Deși a evoluat chiar și într-o partidă amicală pentru moldoveni, antrenați pe atunci de Ze Maria, câștigată cu 3-0 împotriva unei formații din al patrulea eșalon fotbalistic din Italia, iar apoi a ajuns în România alături de restul lotului, Bounou a ajuns, în cele din urmă, sub formă de împrumut la Real Zaragoza, iar mutarea la Ceahlăul nu s-a concretizat.

La Sevilla, portarul marocan a ajuns în anul 2019, inițial sub formă de împrumut de la Girona. Cu toate că, la început, a fost rezerva lui Tomas Vaclik, Bono a profitat de o accidentare a cehului în a doua jumătate a sezonului și nu a mai pierdut primul „11” de atunci.

În total, Yassine Bounou a adunat 120 de partide pentru Sevilla până în prezent, reușind să marcheze chiar și un gol, în prelungirile unui meci de campionat cu Real Valladolid din sezonul 2020-2021. Marocanul a cucerit un trofeu Europa League alături de andaluzi, în stagiunea 2019-2020.

  • 15 milioane de euro este cota de piață a lui Yassine Bounou, conform Transfermarkt.com

  • 52 de meciuri a adunat portarul pentru prima reprezentativă a Marocului, la care a debutat în august 2013

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]