Toni Petrea a dat răspunsul final în privința implicării lui Gigi Becali la FCSB, la aproape 6 luni de la despărțire: „Chiar dacă nu ai cunoștințe, trebuie să supraveghezi ce se întâmplă! Asta discutam cu el”

Christian Luță
Toni Petrea a dat răspunsul final în privința implicării lui Gigi Becali la FCSB, la aproape 6 luni de la despărțire: „Chiar dacă nu ai cunoștințe, trebuie să supraveghezi ce se întâmplă! Asta discutam cu el”

Toni Petrea a dat răspunsul final în privința implicării lui Gigi Becali la FCSB, la aproape 6 luni de la despărțirea de clubul roș-albastru.

Antrenorul Chindiei Târgoviște a dezvăluit că au existat întotdeauna discuții între el și conducere în privința anumitor fotbaliști, însă susține că nu i s-ar fi impus vreodată un anumit jucător pe teren.

Petrea îi oferă înțelegere lui Gigi Becali și consideră că, fiind afacerea lui, are tot dreptul de a se implica îndeaproape și a supraveghea cu mare atenție lucrurile care se întâmplă în viața de zi cu zi a clubului.

Toni Petrea a dat răspunsul final în privința implicării lui Gigi Becali la FCSB, la aproape 6 luni de la despărțirea de clubul roș-albastru

Toni Petrea a fost antrenor principal la FCSB în două mandate diferite, în perioadele iunie 2020 – mai 2021 și noiembrie 2021 – iulie 2022. Pe parcursul celor două „descălecate” petrecute ca angajat al clubului patronat de Gigi Becali, a reușit să își treacă în cont o Cupă a României, în 2020.

„Discuţiile se leagă de ceea ce s-a întâmplat la FCSB. Este un club privat unde există un patron care îşi bagă banii. Nu aş vrea să discut despre chestia asta, dar s-a creat o imagine greşită.

Cu domnul Becali discutam şi veneam cu argumente pro şi contra referitor la jucătorii care trebuie să joace. Nu mi-a spus să joc cu unul sau cu altul. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Dar şi dumneavoastră dacă aţi avea o afacere v-aţi implica îndeaproape.

Chiar dacă nu aveţi cunoştinţe într-un anumit domeniu, trebuie să supravegheaţi ce se întâmplă. Este normal să îl înţeleg pe domnul Becali. Trăim într-o societate capitalistă, sunt investiţii făcute, automat trebuie să te gândeşti şi la ce poţi să scoţi”, a spus Toni Petrea, potrivit Fanatik.

Toni Petrea a demisionat de la FCSB în luna iulie a acestui an, după înfrângerea suferită împotriva Rapidului, scor 0-2, în etapa a 2-a din Superliga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]