Decizie istorică: 30 la sută din banii publici pentru sport vor ajunge la copii și juniori! Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților

Decizie istorică: 30 la sută din banii publici pentru sport vor ajunge la copii și juniori! Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților
  • Publicat:

Factorii locali care decid să aloce bani pentru sport vor fi obligate prin lege să aloce 30% din suma respectivă și către susținerea financiară a secțiilor de copii și juniori.

Cu 274 de voturi pentru, proiectul de lege a trecut de Cameră și merge acum spre promulgare.

Anunțul a fost făcut de Tudor Pop, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport, membru în Comisia pentru Sănătate și Familie.

Decizie istorică: 30 la sută din banii publici pentru sport vor ajunge la copii și juniori! Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților

Decizia ajută consolidarea bazei de selecție pentru sportul de înalta performanță dar și pentru încurajarea sportului amator.

„Odată promulgată legea, la fiecare 100 de lei bugetați pentru a susține activitatea sportivă a seniorilor trebuie puși deoparte 30 de lei și pentru segmentul de vârstă 5-18 ani.

Este o lege care a devenit necesară în urma solicitărilor pe care le-am făcut pe legea 544 din care am aflat că, în medie, mai puțin de 4% din totalul bugetelor locale alocate sportului sunt cheltuite cu activitatea sportivă a copiilor și a juniorilor, deși per total cheltuiala publică a autorităților locale pe sport se ridică la peste 500 de milioane de lei

Înțelegeți acum de ce sportul românesc nu produce în mod integrat performanță, ci mai degrabă ”accidente” fericite?

Astăzi, suportul colegilor parlamentari a fost covârșitor. Cu 274 de voturi pentru, proiectul de lege a trecut de Cameră și merge acum spre promulgare. De altfel, toată lumea înțelege că nu ne mai putem fura căciula singuri, lipsind cel mai important segment de investiții: copiii și juniorii”, a scris Tudor Pop pe contul său de Facebook.

Ministrul Carol Novak a salutat decizia

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat marți că proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor privind direcţionarea de către primării a unui procent de minim 30% din sumele alocate sportului către copii şi juniori este binevenită, intenţionând să vină cu o completare a acesteia prin Strategia Naţională pentru Sport.

„Mă bucur că a fost adoptată această lege, pentru că, dacă e să ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani cu cluburile municipale, vedem că primarii s-au grăbit să înfiinţeze cluburile acestea pentru a putea concura în liga I sau liga a II-a, dar, neavând cunoştinţă în domeniul sportului, nu au investit bani deloc în copii şi juniori.

Aveau echipa de seniori şi absolut nimic la nivel de copii şi juniori, nu au creat secţii speciale. Odată cu această regulă de acordare a 30% din suma pe care o alocă sportului către copii şi juniori primăriile vor fi obligate să investească şi la nivel de copii şi juniori”, a declarat Novak.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…