Ionuț Lupescu avertizează asupra situației de la Dinamo: „Nu știu dacă au bucătar sau dacă au bani să treacă strada către Săftica” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Ionuţ Lupescu a fost una dintre figurile importante ale clubului roș-alb. A ajuns la Dinamo în 1982, iar Mircea Lucescu l-a remarcat și l-a promovat la echipa mare.

În 1986 a debutat în prima ligă și treptat a devenit titular, ca mijlocaș. La echipa din „Ștefan cel Mare” a câștigat șase trofee.

„Kaiserul”, invitat la ProSport Live, a comentat despre situația actuală a clubului roș-alb, Dinamo fiind acum în Liga 2.

Ionuț Lupescu avertizează asupra situației de la Dinamo: „Nu știu dacă au bucătar sau dacă au bani să treacă strada către Săftica”

Lupescu s-a retras în 2002, a devenit vicepreşedinte al Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, AFAN, iar în septembrie 2003 a absolvit Şcoala de Antrenori de la Koln, A antrenat echipe ca FCM Bacău şi FC Braşov. A fost apoi director general FRF, din 2012 și până în 2020 a activat la UEFA. Din noiembrie 2020 a fost numit ca director tehnic al Federaţiei Arabiei Saudite. În mai și-a încheiat contractul.

Lupescu a avut un mesaj dur după ce Dinamo a retrogradat în Liga 2: „Acest club a fost tâlhărit și iată că s-a ajuns aici pe spinarea suporterilor”.

„Asta este (n.red. retrogradarea lui Dinamo)…O să mă duc și eu vineri la meci (n.red. – Dinamo – CSA Steaua). Asta e problema lui Dinamo? Că joacă derby în Liga 2? Asta este cea mai mică problemă a lor. Dinamo are mari probleme. Nu știu dacă ei au bucătar, dacă au bani să treacă strada către Săftica…astea sunt problemele. Chiar dacă ar fi un derby, o batem de două ori pe Steaua și avem șase puncte și cădem și din Liga 2. Lumea trebuie să înțeleagă că structura clubului este foarte fragilă. Nu știu vor scăpa de faliment, am auzit că vor insolvență la insolvență” a declarat Ionuț Lupescu la ProSport Live.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro