FRF și Florin Bratu vor să bage sub preș concedierea acestuia din fruntea României U21! După ce în 2021 a anunțat un contract pe 2 ani, federația susține acum că i-a expirat angajamentul

FRF și Florin Bratu vor să bage sub preș concedierea acestuia din fruntea României U21! După ce în 2021 a anunțat un contract pe 2 ani, federația susține acum că i-a expirat angajamentul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Bratu a fost îndepărtat de FRF de pe banca tehnică a echipei naționale U21 a României, dar fostul selecționer susține că, de fapt, i-a expirat contractul.

Pe 9 august 2021, Federația Română de Fotbal anunța, prin intermediul site-ului oficial frf.ro, că Florin Bratu a fost numit selecționerul reprezentativei U21 a României pentru următorii doi ani, deci până în vara anului 2023.

După numai un an de zile, cele două părți s-au despărțit, dar atât FRF, cât și fostul vârf de atac, susțin acum că angajamentul a ajuns la final și nu a mai fost prelungit.

FRF și Florin Bratu vor să bage sub preș concedierea acestuia din fruntea României U21

FRF și Florin Bratu au pus punct colaborării la jumătatea lunii august, la un an și șase zile de când federația anunța startul unui mandat de doi ani.

Federația susține și ea, acum, că a convenit de comun acord cu fostul vârf de atac să nu prelungească înțelegerea.

„Federația Română de Fotbal și selecționerul Florin Bratu au convenit, de comun acord, să nu prelungească colaborarea.

În vârstă de 42 de ani, Florin Bratu a preluat selecționata U21 în august 2021 și a strâns pe banca acesteia 8 meciuri de pregătire, având un bilanț de 2 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri”, a notat FRF pe site-ul oficial în cursul zilei de luni.

Florin Bratu a mers pe aceeași linie și a spus că angajamentul, expirat deja, nu a mai fost prelungit.

„Luna aceasta mi-a expirat contractul și nu am ajuns la o înțelegere. Îmi pare puțin rău, pentru că am muncit un an de zile. Atunci când e o negociere sunt diferite clauze. Când nu te înțelegi pentru o prelungire, ce pot spune mai mult de atât?”, a declarat Florin Bratu pentru Digi Sport, potrivit GSP.

FRF a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în cursul zilei de marți va anunța numele înlocuitorului lui Florin Bratu la cârma echipei naționale Under 21 as României.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare