U Cluj merge la Arad fără victorie, dar cu o notă mare la impresia artistică! „Totul depinde de noi, trebuie să fim agresivi!”

Redactor:
Călin Mnerie
U Cluj merge la Arad fără victorie, dar cu o notă mare la impresia artistică! „Totul depinde de noi, trebuie să fim agresivi!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Cluj este una dintre cele patru echipe ale Superligii care nu a cunoscut gustul succesului în acest debut de sezon, dar care – probabil – dintre toate (FCSB, Chindia și Mioveni) a punctat cel mai mult la impresia artistică. Nou promovata de pe Someș a reușit și „performanța” să rateze două penalty-uri în momente cheie ale partidelor, la 1-0 pentru ea, la Pitești (avea să piardă cu 1-0) și la 0-1, acasă, cu Petrolul, scor cu care s-a și încheiat partida.

Florin Purece și Adrian Bălan au fost cei care nu s-au concentrat de la punctul cu var și, înainte de vizita la Arad (de sâmbătă, de la ora 19), „șepcile roșii” au puse la păstrare doar punctele venite după remizele cu FCSB și CS U Craiova.

Lincar: „Sunt mulțumit de prestația jucătorilor, să credem în ideile noastre!”

Deși a recunoscut că aștepta mai multe puncte după prestația din primele runde, Erik Lincar este convins că succesele vor veni dacă jocul se va meține la același nivel.

„Sper să avem o energie bună la Arad. Jucăm pe un stadion pe care suporterii vin în număr mare și cred că așa va fi și sămbătă. În cele patru jocuri pe care le-am avut, ne-am creat mai multe șanse decât adversarii, dar am strâns doar două puncte din 12 posibile. Eu sunt mulțumit de prestația jucătorilor și cred că, dacă sunt la fel de determinați, vom reuși să aducem și prima victorie. Cu UTA nu va fi deloc ușor, nici ei nu au puncte, noi două, ei patru, fiecare echipă dorește să își apropie victoria. Totul depinde de noi, trebuie să fim agresivi, să avem o formă bună și să marcăm mai multe goluri.

E important să credem în ideile noastre, să fim curajoși și să încercăm să producem un fotbal bun. Mai repede sau mai târziu, aceste aspecte ne vor aduce punctele dorite. Presiune există în fiecare etapă. E important să ieșim din acest moment în care încă nu am reușit să câștigăm un joc. Pentru orice echipă exisă doar o variantă în care toată lumea e mulțumită, să faci spectacol și să iei cele trei puncte. Apoi există variantele neagreate, de a juca prost și de a câștiga sau de a juca bine și a nu câștiga. Trebuie să găsim soluția pentru a merge pe prima variantă”, a declarat antrenorul lui „U” înaintea partidei de sâmbătă (ora 19), de la Arad.

Pires: „La Arad nu va fi ușor, este o atmosferă  foartefrumoasă, dar și foarte grea”

Brazilianul Romario Pires a înfruntat-o de trei ori pe UTA în carieră și de trei ori a ieșit remiza. În „dubla” din sezonul regular 2020-2021, în tricoul lui Hermannstadt (1-1, atât la Mediaș, cât și la Arad) și în prima confruntare din campionatul precedent, 0-0, cu Farul, la Arad, când echipa sa a rezistat eroic în 9 contra 11. Cu această ultimă ocazie, Pires a simțit și ceea ce înseamnă suporterii UTA-ei, la primul meci cu public pe noua arenă „Francisc Neuman”.

„Până acum, noi, ca echipă, am arătat destul de bine. Am venit din Liga 2-a, dar nu arătăm deloc de Liga 2-a. Din păcate, asta e situația, avem nevoie și de puncte, nu numai de fotbal frumos. Pe de altă parte, dacă avem un joc bun sunt sigur că vor veni și punctele. Ne-am antrenat bine săptămâna aceasta, mergem sâmbătă la Arad, unde știm că nu va fi ușor. Acolo este o atmosferă foarte frumoasă, dar și foarte grea pentru adversari, dar mergem cu capul sus și încercăm să luăm toate cele trei puncte. Din fericire, jucăm bine și ne creăm ocazii și atunci nu trebuie să fim cu moralul afectat. Avem o echipă cu mulți jucători cu experiență și știm că acest moment o să treacă, dacă jucăm cu determinare. Dacă nu am fi jucat bine și nici nu am fi luat puncte, atunci da, cred că ar fi fost îngrijorător și ne-ar fi scăzut și moralul. Le mulțumim suporterilor  că au făcut deplasarea la Mediaș, la meciurile de acasă și-i așteptăm și la Arad, o să ne ajute foarte mult”, a menționat „închizătorul” de 33 de ani.

Cu Simion, dar fără Tescan și Ilie contra UTA-ei

La meciul de la Arad, U. Cluj ar putea conta și pe ultimul transfer, Gabriel Simion, dar nu și pe ex. utiștii Tescan (accidentat) și Ilie (suspendat).

„Din câte am înțeles, Simion a început pregătirea cu FCSB și cred că dacă vom reuși să îi facem actele va fi în lot cu UTA. Mai așteptăm și alți jucători, avem unele accidentări și avem nevoie de un lot cât mai mare pentru a putea face alegerile portivite în fiecare etapă. La Tescan e o situație care va mai dura încă 2-3 săptămâni”, a explicat Lincar. Gabi Simion are 24 de ani, e mijlocaș defensiv și a adunat deja peste 100 de meciuri în Liga 1, la Juventus București, FCSB, Dunărea Călărași și Astra Giurgiu. În sezonul precedent a fost împrumutat de FCSB la Aris Limassol, în Cipru.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…