Basarab Panduru l-a făcut praf pe Daniel Șerbănică, după CS Mioveni – Farul 0-2: „După ce că n-ajuţi cu nimic, mai şi încurci”

Basarab Panduru l-a făcut praf pe Daniel Șerbănică, după CS Mioveni – Farul 0-2: „După ce că n-ajuţi cu nimic, mai şi încurci”

Farul Constanța a reușit să o învingă pe CS Mioveni, scor 2-0, în cadrul etapei cu numărul doi a Superligii.

Diferența a fost făcută de către cele două penalty-uri comise de către jucătorii lui Alexandru Pelici și transformate de către atacantul constănțenilor, Adrian Petre.

Basarab Panduru a comentat partida disputată la Pitești, iar unul dintre jucătorii celor de la CS Mioveni a intrat în colimatorul fostului internațional român.

Basarab Panduru l-a făcut praf pe Daniel Șerbănică, după CS Mioveni – Farul 0-2: „După ce că n-ajuţi cu nimic, mai şi încurci”

Panduru consideră că victoria celor de la Farul Constanța este una meritată, datorită jocului prestat de către echipa „Regelui”.

Fostul internațional a ținut să-l „urecheze” pe Daniel Șerbănică, fotbalistul celor de la CS Mioveni, care a făcut primul penalty, comițând un henț inexplicabil.

„Victorie meritată. În primul meci a dat peste o echipă care a încercat să joace fotbal. Mioveniul nu a existat. Echipa care a atacat a fost Farul. Chiar şi în prima repriză a fost mai bună. S-au făcut 3 schimbări la pauză, au ieşit toţi oamenii de atac şi au intra alţi trei. Diferenţa s-a făcut din două penalty-uri.

După ce că n-ajuţi cu nimic, mai şi încurci. Cam aşa e la unii (n.r. – Şerbănică). N-ai cum să faci aşa ceva”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Gică Hagi: „E doar un început, nimic mai mult”

„Știam că va fi greu, Mioveni are un antrenor experimentat, au jucat bine. Am schimbat și sistemul, cred eu că în a doua repriză am jucat mai bine, au intrat jucători proaspeți în atac. Cei care au intrat au făcut diferența. Sunt zile și zile, au avut și ei (n.r. – titularii) situații de gol, dar schimbările din a doua repriză ne-au câștigat meciul. E important că acumulăm puncte, sunt importante, dar e doar un început, nimic mai mult”, a spus Gică Hagi la finalul partidei cu CS Mioveni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro