Sorin Cârțu, entuziasmat înaintea primului meci cu VAR pentru Universitatea Craiova: „Nu mai poți să trișezi, nu mai poți să ascunzi nimic!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport News

  • Publicat:

Sorin Cârțu (66 de ani), președintele clubului Universitatea Craiova, răsuflă ușurat acum, când echipele din Superliga vor avea parte de VAR.

Sistemul de arbitraj video și-a făcut debutul în România cu ocazia Supercupei dintre CFR Cluj și Sepsi, meci câștigat de covăsneni cu 2-1.

Oamenii de fotbal din țara noastră speră că VAR-ul va rezolva o bună parte dintre probleme, iar președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, nu face excepție de la regulă. El este conștient, însă, că în continuare vor exista nemulțumiri, dar are încredere că lucrurile vor arăta, per total, mult mai bine decât în sezoanele trecute.

Sorin Cârțu, entuziasmat înaintea primului meci cu VAR pentru Universitatea Craiova

Sorin Cârțu, președintele de la Universitatea Craiova, este convins că introducerea VAR va ajuta foarte mult fotbalul din Superliga. Oficialul clubului din Bănie are speranța că echipele vor încheia sezonul într-un clasament mult mai apropiat de valoarea lor sportivă, acum că o bună parte dintre erorile de arbitraj vor fi rezolvate cu ajutorul tehnologiei.

„VAR-ul este o soluție extraordinară, o așteptam mai de mult. Calitatea fotbalului va fi sporită cu multe procente față de ce a fost anul trecut. Cred că va fi o ierarhizare mult mai aproape de adevăr. Sigur că pot să fie și nemulțumiri uneori, dar foarte puține.

Ceea ce se va realiza este că și jucătorii și antrenorii vor fi preocupați mult mai mult de fotbal și va fi o mai bună calitate. Nu mai poți să trișezi, nu mai poți să ascunzi nimic, pentru că poți să fii dovedit la câteva secunde mai târziu”, a declarat Sorin Cârțu, prezent la Gala ProSport 25, pentru ProSport News.

În prima etapă a noului sezon din Superliga, Universitatea Craiova dă piept, pe teren propriu, cu proaspăta câștigătoare a Supercupei României, Sepsi Sf. Gheorghe. Meciul va avea loc vineri, de la 21:30, și va fi transmis în format Live Video Online pe www.prosport.ro.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…