Debutanta care a eliminat-o pe Serena Williams, parcurs incredibil la Wimbledon! A ajuns în a două săptămână și s-ar putea întâlni cu Simona Halep în sferturi

  • Publicat:

Harmony Tan (Franța, 115 WTA) trăiește un vis la prima prezență a ei pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, turneu desfășurat pe iarbă și programat în perioada 27 iunie – 10 iulie! Jucătoarea care a trimis-o acasă pe Serena Williams a ajuns în a doua săptămână a Grand Slam-ului londonez.

Harmony Tan a câștigat și al treilea meci la Wimbledon 2022, debutanta din Franța calificându-se în optimile de finală! Tan nici nu ar fi visat la o asemenea performanță, mai ales că a pierdut în ultimul tur al calificărilor, dar a intrat pe tabloul principal ca lucky loser.

Harmony a învins-o fără drept de apel, sâmbătă, pe favorita gazdelor, Katie Boulter (Marea Britanie, 118 WTA), scor 6-1, 6-1! În optimi, franțuzoaica o va întâlni pe câștigătoarea partidei Cori Gauff (SUA, 12 WTA) – Amanda Anisimova (SUA, 25 WTA). Dacă produce surpriza și în faza următoare, ea s-ar putea duela cu Simona Halep (România, 18 WTA) în sferturi.

Debutanta care a eliminat-o pe Serena Williams, parcurs incredibil la Wimbledon! A ajuns în a două săptămână și s-ar putea întâlni cu Simona Halep în sferturi

Harmony Tan este surpriza turneului de la Wimbledon, jucătoarea din Franța reușind un parcurs incredibil la All England Club! După ce a câștigat un maraton în runda inaugurală, în fața Serenei Williams, 7-5, 1-6, 7-6(7), Harmony s-a mai impus în două partide din postura de outsideră: 6-3, 6-4 cu Sara Sorribes Tormo (Spania), respectiv 6-1, 6-1 cu Katie Boulter.

Lui Harmony Tan nu i-a venit să creadă atunci când a eliminat-o pe Serena Williams, septuplă campioană la Wimbledon: „Când am văzut că am picat cu Serena la tragerea la sorți, am sperat doar să iau câteva game-uri și să nu mă fac de râs. Dar iată că am reușit chiar să câștig!”. Tan este antrenată de francezul Sam Sumyk, cel care a colaborat cu jucătoare importante din circuitul WTA, cum ar fi Garbine Muguruza și Victoria Azarenka.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit

Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie

27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România

3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja

Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele