Mihaela Buzărnescu și Irina Bara, la un pas de tabloul principal de la Roland Garros! Marius Copil a ratat accederea în finala calificărilor

Mihaela Buzărnescu și Irina Bara, la un pas de tabloul principal de la Roland Garros! Marius Copil a ratat accederea în finala calificărilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (118 WTA) și Irina Bara (114 WTA) au acces în turul al treilea al calificărilor de la Roland Garros (22 mai – 5 iunie) și mai au nevoie de o singură victorie pentru a urca pe tabloul principal! În concursul masculin, Marius Copil (246 ATP) s-a recunoscut învins în turul secund.

Mihaela Buzărnescu și Irina Bara, două dintre cele patru românce care au luat startul în calificările de la Roland Garros (Alexandra Ignatik și Gabriela Lee au pierdut încă din runda inaugurală), au avansat miercuri în turul al treilea.

Buzărnescu a învins-o pe Susan Bandecchi (Elveția, 190 WTA) cu scorul de 6-3, 6-3, iar Bara a avut nevoie de set decisiv pentru a trece de Selena Janicijevic (Franța, 344 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-3! Marius Copil a pierdut cu 6-2, 6-3 în turul al doilea al calificărilor masculine, în fața lui Giulio Zeppieri (Italia, 215 ATP).

Mihaela Buzărnescu și Irina Bara, la un pas de tabloul principal de la Roland Garros! Marius Copil a ratat accederea în finala calificărilor

Mihaela Buzărnescu a câștigat fără emoții duelul cu Susan Bandecchi, calificându-se în finala calificărilor de la Roland Garros după o oră și 31 de minute de joc! „Miki” se va lupta pentru un loc pe tabloul principal cu Mirjam Bjorklund (Suedia, 150 WTA), cea care a trecut de Lizette Cabrera (Australia, 181 WTA), scor 6-2, 6-2. Irina Bara a fost nevoită să muncească mai mult pentru victorie și a stat trei ore și 4 minute pe teren, în meciul cu Selena Janicijevic!

În runda finală a calificărilor, Bara va da peste Nao Hibino (Japonia, 215 WTA). Aceasta a eliminat-o pe Yuliya Hatouka (Belarus, 218 WTA), scor 7-6(7), 6-2 în turul al doilea. După ce Marius Copil a fost învins de Giulio Zeppieri în turul secund al calificărilor, România nu va avea nici în acest an vreun reprezentant pe tabloul principal masculin de la Roland Garros! În turneul fetelor au fost acceptate deja, pe tabloul principal, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Gabriela Ruse și Ana Bogdan.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗