Simone Tempestini țintește sus în 2022: vrea podiumul în Campionatul European de Raliuri

Simone Tempestini țintește sus în 2022: vrea podiumul în Campionatul European de Raliuri

Cel mai bine cotat pilot român de raliuri al momentului, clujeanul Simone Tempestini, are planuri mari pentru sezonul 2022 și vrea să realizeze un sezon complet în campionatul continental, acolo unde are ca principal obiectiv clasarea pe podiumul final.

Ar fi cea mai mare performanță pe care o realizează un pilot român în motorsport până acum.

Simone Tempestini țintește sus în 2022: vrea podiumul în Campionatul Europea

În vârstă de 27 de ani, Tempestini are deja șase titluri de campion național absolut la raliuri și are în palmares titlul mondial la juniori. Fiul lui Marco Tempestini a reușit deja în sezonul trecut să rupă bariera și în European, câștigând două probe speciale, în Italia și Portugalia.

De altfel, în Portugalia, a fost la un pas de podiumul final, însă o problemă tehnică l-a obligat să abandoneze într-un moment în care se afla pe 3 la general, la câteva secunde de lider.

Pilotul de la Napoca Rally Academy va face echipaj și în 2022 alături de Sergiu Itu, cel care i-a fost copilot la toate cursele din 2018 și până în prezent. Pe plan intern, cei doi au fost imbatabili în ediția anterioară, câștigând toate etapele la care au participat în Campionatul Național de Raliuri Betano.
Cei doi vor debuta în competiția continentală în luna martie, atunci când sunt programate primele două etape ale sezonului, ambele în Portugalia, Fefe (11-13 martie) și Azore (25-27 martie). Sezonul va avea 8 etape, iar Tempestini a anunțat că a reușit să strângă buget pentru 6 dintre ele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania