„Sunt curioasă: ce simțeai în acel moment?”. Cum a răspuns Simona Halep la întrebarea despre infernul trăit în Australia! Rareori a mai fost atât de sinceră cu sentimentele ei | VIDEO

„Sunt curioasă: ce simțeai în acel moment?”. Cum a răspuns Simona Halep la întrebarea despre infernul trăit în Australia! Rareori a mai fost atât de sinceră cu sentimentele ei | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a fost eliminată de la Australian Open de către Alize Cornet (32 de ani, locul 61 WTA), însă sportiva noastră s-a prezentat cu zâmbetul pe buze la conferința de presă de după meci.

Simona Halep a pierdut în fața franțuzoaicei Alize Cornet cu scorul de 4-6, 6-3, 4-6, într-un meci care s-a jucat la Melbourne, în cadrul optimilor de finală, la 33 de grade Celsius și care a durat mai bine de două ore și jumătate.

După această partidă, deși a părăsit competiția de la Melbourne, Simona Halep s-a prezentat destul de bine dispusă la conferința de presă și a răspuns sincer tuturor întrebărilor.

Simona Halep, extrem de sinceră după eliminarea de la Australian Open

„În setul secund, la 1-3, arătai extenuată, dar totuși ai câștigat setul cu 6-3 și părea că ai ridicat nivelul. Sunt curioasă: ce îți spuneai ție în acel moment și cum te-ai simțit?”, a fost întrebarea adresată Simonei Halep, la conferința de presă de la Melbourne.

„Nimic. Am fost aproape să renunț, pentru că eram extenuată, cum și arătam de fapt, dar am simțit că ea începe să rateze și am stat acolo și am luptat pentru fiecare minge, dar nu cu foarte multă încredere. Doar eram acolo și trebuia să joc. Da, a fost o mică revenire, dar la final nu a fost suficient”, a fost răspunsul sincer al Simonei Halep.

Alize Cornet, extrem de emoționată după ce a învins-o pe Simona Halep la Australian Open

La finalul partidei, Alize Cornet a izbucnit în plâns.

„Scuze că am fost atât de emoționată! Îți explic mai târziu de ce! Doamne, acum 13 ani am fost atât de aproape să joc un sfert de finală cu tine, iar acum iată-ne pe amândouă pe acest teren. E ceva incredibil! Iar bătălia pe care am avut-o cu Simona a fost una teribilă din cauza căldurii! Aproape că am murit pe teren! Am continuat să luptăm două ore și jumătate! Felicitări Simonei, pentru că știu că s-a chinuit, e o luptătoare, un exemplu pentru mine, iar să o înving astăzi este un vis devenit realitate!”, a spus Alize Cornet, după ce a învins-o pe Simona Halep.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…