Constantin Budescu, moment emoționant după ce și-a reziliat contractul cu FCSB! A mers să își ia la revedere de la colegi: „Mai vin şi eu la tenis!”

Constantin Budescu, moment emoționant după ce și-a reziliat contractul cu FCSB! A mers să își ia la revedere de la colegi: „Mai vin şi eu la tenis!”

Constantin Budescu, fotbalistul în vârstă de 32 de ani care a fost dat afară recent de la FCSB, și-a luat rămas bun de la coechipieri.

În urmă cu câteva zile, FCSB i-a reziliat contractul lui Constantin Budescu și patronul Gigi Becali a fost nevoit să îi achite suma de 150 de mii de euro, după cele patru luni petrecute la vicecampioană.

Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a dezvăluit cum a decurs despărțirea dintre Constantin Budescu și colegi.

Constantin Budescu, moment emoționant după ce și-a reziliat contractul cu FCSB

Oficialul vicecampioanei a povestit că Budescu le-a promis colegilor că îi va mai vizita și se va mai întâlni cu ei să joace tenis.

„S-a reziliat cu Budescu, a fost emoţionant, a venit ieri, şi-a luat rămas bun. E un băiat senzaţional. Ne-am luat rămas bun, dar ne mai întâlnim. Noi jucam tenis după antrenamente şi zicea că «mai vin şi eu la tenis».

E o dulceaţă Budescu, nu a ridicat niciodată vreo problemă. Dani Coman nu ştie ce se întâmplă la FCSB, cum nici eu nu ştiu ce se întâmplă la Hermannstadt”, a spus Mihai Stoica, potrivit Telekom Sport.

Florin Prunea îi dă dreptate lui Gigi Becali, după ce FCSB i-a reziliat contractul lui Constantin Budescu

Invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, Florin Prunea i-a dat dreptate lui Gigi Becali în legătură cu Constantin Budescu, după ce patronul de la FCSB a spus că nu mai are nevoie de fotbalist.

„Gigi are dreptate, se gândește la viitor, o să culeagă roadele. Prin ceea ce se întâmplă la FCSB, vedem clar o scădere a cheltuielilor. Sunt jucători români, tineri, cu bani mai puțini.

Se vede, se simte, renunță la jucătorii care nu l-au ajutat. Budescu n-a mai avut aceeași plăcere la FCSB, nu este o pierdere. Nu avea unde să joace, ritmul de joc nu se pliază pe stilul lui”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania