Fanii români pot da năvală să ia bilete pentru meciul FCSB – Rapid! Echipa patronată de Gigi Becali a pus tichetele în vânzare, iar anunțul lui Raed Arafat de marți seară e clar: „50 % din capacitate!”

Răzvan Bucur
Fanii români pot da năvală să ia bilete pentru meciul FCSB - Rapid! Echipa patronată de Gigi Becali a pus tichetele în vânzare, iar anunțul lui Raed Arafat de marți seară e clar: „50 % din capacitate!”

FCSB a pus în vânzare, online, biletele pentru derby-ul cu Rapid din etapa cu numărul 20 a Ligii. Partida se va juca pe Arena Națională din București, iar fluierul de start va fi dat de la ora 20:30.

Acesta va fi prima partidă găzduită de clubul roș-albastru la care este permis accesul spectatorilor, după scandalul dinte galerie și Gigi Becali, provocat de plecarea lui Edi Iordănescu de pe banca tehnică.

Luna trecută, după ce Edi Iordănescu s-a văzut nevoit să încheie colaborarea cu FCSB, ultrașii au vandalizat baza de la Berceni a clubului, cât și gardul palatului lui Gigi Becali.

Au fost puse în vânzare biletele la derby-ul FCSB – Rapid! Ce prețuri au și de unde pot fi cumpărate

Partida va fi penultimul meci din acest an pentru FCSB și pentru Rapid, iar biletele pot fi achiziționate de pe site-ul bilete-fcsb.ro.

Un tichet la peluză costă 20 de lei, unul al tribuna 2 – 35 de lei, la VIP 3 – 50 de lei, la VIP 2 – 75 de lei și la VIP 1 – 100 de lei.

Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete de la Arena Națională, după următorul program.

Luni (13 decembrie): 11:00 – 19:00 – casa de bilete din Bulevardul Basarabia

Marți: 11:00 – 19:00 – casa de bilete din Bulevardul Basarabia

Miercuri: 11:00 – 20:30 – casa de bilete din  Bulevardul Basarabia și Strada Maior Coravu

Pentru cei care cumpără biletele online, acestea pot fi librate prin curier, ori trimise în format „e-ticket”, urmând ca fanii să le tipărească pe hârtie A4.

În total au fost puse în vânzare 27817 de bilete, accesul acestora fiind limitat la 50% din capacitatea stadionului, conform noilor reglementări.

„Activităţile limitate cu 30% din capacitate – cinematografe, teatre, activităţi sportive – vor permite accesul publicului până la 50% din capacitate”, a transmis șeful DSU, Raed Arafat, marți seara.

Pentru a asista la meci, fanii trebuie să prezinte certificatul verde care atestă vaccinarea cu schema completă, ori să dovedească că se află în în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea îmbolnăvirii cu COVID-19.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]