Rivalitatea dintre Universitatea Craiova şi FCU este aproape să-şi consume primul episod pe prima scenă fotbalistică, în seara aceasta. Craiova nu a mai avut parte de aproximativ un secol de o astfel de concurenţă locală, de pe vremea celor două echipe etalon de la începuturile „soccerului” din Bănie, Craiu Iovan şi Rovine Griviţa.
În anii 90, Craiova a mai avut două reprezentante în primul eşalon, Universitatea şi Electroputere (viitoarea Extensiv), dar între acestea n-au fost niciodată în conflict. Au existat şi „înţepături”, chiar trădări, din partea unor conducători, astfel ajungând unele talente de la Electro la granzii din Capitală, exemplele fiind: fraţii Adrian şi Sabin Ilie, Ionel Dănciulescu, Claudiu Răducanu, Mirel Rădoi, Fane Nanu, etc.
Chiar dacă se poate spune că şi Electro a avut fanii ei, îndeosebi locuitorii din cartier, echipa din Valea Roşie a fost considerată mereu „sora cea mică” a Ştiinţei.
Cele două au făcut nenumărate schimburi de jucători, antrenori, au jucat meciuri amicale care le-au fost utile şi chiar unele partide oficiale au avut caracter „strategic”, neexistând nicicând o duşmănie reală între cele două cluburi.
În schimb, prima rivalitate locală din Bănie, cea dintre Craiu Iovan şi Rovine Griviţa, a avut aproximativ amploarea celei de acum, dintre Universitatea Craiova şi FCU. Faţă de combatantele actuale, care-şi revendică aceeaşi istorie, a Ştiinţei, iar fanii lor au avut un drum comun până acum aproape un deceniu, Craiu Iovan şi Rovine Griviţa au parcurs invers itinerariul.
Cele două au fuzionat la sfârşitul deceniuui trei al seconului trecut, formând legendara FC Craiova, campioana României în 1943, titlu nerecunoscut însă oficial, deoarece s-a considerat că fusese „un campionat de război”. De-a lungul duelurilor dintre Craiu Iovan şi Rovine Griviţa s-au consumat episoade în care în care rivalitatea a depăşit limitele şi spiritele s-au încins peste măsură între galeriile celor două echipe.
Înfiinţată în 1920, Craiu Iovan (sau Craiovan) îşi extrăgea denumirea de la Craiovan, legendarul făuritor al Cetăţii Băniei, urmaşa Pelendavei dacice. Rovine Griviţa data din 1919, iar denumirea provenea de la cele două bătălii celebre din istoria românilor, în care implicarea luptătorilor craioveni a fost netăgăduită.
Cele două formaţii aveau „casa” pe arena ONEF, viitorul stadion „Tineretului”, pe care şi Ştiinţa Craiova şi-a croit începuturile, inclusiv primii ani în Divizia A ai Universităţii fiind petrecuţi pe vechea arenă, care acum zace în paragină şi aşteaptă să se transforme într-un complex sportiv multifuncţional.
Pentru fuziunea celor două mari rivale Craiu Iovan şi Rovine Griviţa, s-a militat ani la rândul, în ideea ca Bănia să ofere o puternică reprezentantă la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc, întrucât niciuna dintre echipe nu dovedea că poate depăşi stadiul mediocrităţii în eşalonul secund. Au fost însă şi destui opozanţi ai acestei idei de contopire, aceştia considerând din respectiva concurenţă acerbă a celor două echipe craiovene se naşte progresul fotbalistic al zonei, iar specificul ei alimentează publicul craiovean, la fel de pasional şi de coleric precum cel de azi.
„Fratricidul” a fost acuzat ani la rând, însă orgoliile erau şi atunci exacerbate, s-au manifestat pe teren, în culise şi în tribune, iar miza a fost în acea perioadă reprezentată de: câştigarea duelului direct, clasarea deasupra rivalei, ori „răpirea” reciprocă a talentelor locale.
Dacă FC Craiova a avut aceleaşi culori pe care le-a „moştenit” şi UNSR-CSU-Ştiinţa-Universitatea Craiova, cele două formaţii beligerante din perioada interbelică, Craiu Iovan şi Rovine Griviţa, au apelat la altă cromatică (alb-galben şi alb-roşu), asta deşi cei de la Craiu Iovan evoluau în alb-negru, fiind porecliţi „dracii negri”. Situaţia antagonică din anii 20-30 s-a desfăşurat la nivelul campionatelor districtuale şi regionale, dar şi la Divizia B.
Câţiva jucători emblematici care au îmbrăcat echipamentul celor mai reprezenative echipe ale Craiovei interbelice au fost: Silviu Ploieşteanu (selecţionerul României la Olimpiada de la Tokyo, cel care a făcut istorie pentru fotbalul braşovean, arena cea mai importantă de sub Tâmpa purtându-i numele), Angelo Niculescu (selecţionerul României la CM Mexic 70), Bazil Marian, Nelu (Lambru) Dunăreanu.
Când, în sfârşit, Craiu Iovan termină un sezon în faţa rivalei Rovine Griviţa, în 1939, se ia decizia fuziunii celor două mari rivale, iar numele noii echipe – FC Craiova, a fost opţiunea celor de la Craiu Iovan, în timp ce „rovinarii” înclinau spre numee de „Fraţii Buzeşti”.
Aşadar, orgoliile s-au manifestat şi în acest caz şi aveau să să-şi spună cuvântul şi la primele meciuri amicale ale FC Craiova, care a jucat, pe rând, în tricouri negre şi roşii, culori provenite de la „cei doi părinţi”.
Principalul sprijin financiar a venit de la magnatul Puiu Pleşia, care acordase susţinere celor de la Rovine Griviţa şi înainte de fuziune. FC Craiova avea să promoveze în primul eşalon în urma unui meci dramatic, la Ploieşti, oraşul devenit port-bonheur al performanţelor Craiovei.
În urbea prahoveană, Ştiinţa s-a încoronat prima dată campioană, în 1974, iar inclusiv ultimul trofeu cucerit, Cupa României, anul acesta, a fost obţinut la Ploieşti. În 1943, FC Craiova a devenit campioana României, depăşind forţe ale epocii precum Carmen, Rapid, Unirea Tricolor sau Venus. Mai mult de trei decenii avea să aştepte Craiova pentru un nou titlu de campioană, adus de Universitatea, în 1974.
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER