Mircea Rednic, ridicat în slăvi de Adrian Porumboiu. „Nu-i găsești hibe! E de apreciat că merge într-o zonă crepusculară!”

Mircea Rednic, ridicat în slăvi de Adrian Porumboiu. „Nu-i găsești hibe! E de apreciat că merge într-o zonă crepusculară!”
Mircea Rednic, antrenorul echipei CSM Politehnica Iasi, urmareste meciul de fotbal contra echipei Dinamo din etapa a IX-a a play-out-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Dinamo din Bucuresti, duminica, 12 iulie 2020. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Mircea Rednic (59 de ani) este ridicat în slăvi de Adrian Porumboiu, fostul său patron.

Mircea Rednic este favorit să preia banca tehnică a celor de la Dinamo și chiar a negociat cu Nicolae Badea revenirea sa la trupa din „Ștefan cel Mare”, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.

După ce s-a aflat de negocierile dintre Mircea Rednic și Nicolae Badea, Adrian Porumboiu, cel care i-a fost patron antrenorului la FC Vaslui în 2005 și 2006, a ținut să îl laude pe tehnicianul în vârstă de 59 de ani.

Mircea Rednic, ridicat în slăvi de Adrian Porumboiu

Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru din România, a avut numai cuvinte de laudă la adresa antrenorului și susține că ar trebui să fie respectat dacă acceptă să o preia pe Dinamo, echipă care se află într-o situație foarte dificilă.

„De Rednic poți spune orice, dar nu că nu e antrenor foarte bun, priceput. Lui Rednic nu-i găsești hibe în ceea ce privește calitatea profesională de antrenor. E priceput, dar trebuie să ai și noroc ca antrenor.

Dacă se duce acolo, e de respectat, că se duce la greu, într-o zonă fără frișcă, produse proaspete, nici zer n-a mai rămas la Dinamo. Se duce într-o zonă mai mult decât crepusculară, în cel mai negativ sens posibil. E de apreciat. Rednic este un nume și un antrenor foarte bun. Pentru rezultate trebuie să ai și noroc, lui i-a lipsit. Depinde și de lot, de forma jucătorilor, sunt multe…”, a declarat Adrian Porumboiu, conform GSP Live.

Despre o posibilă revenire la Dinamo a vorbit și Mircea Rednic. Antrenorul recunoaște că este un risc să preia formația din „Ștefan cel Mare”, toate acestea deoarece imaginea sa poate avea de suferit.

Mircea Rednic a antrenat-o pe Dinamo în patru rânduri: iulie 2006 – septembrie 2007, iulie 2008 – iunie 2009, mai 2015 – mai 2016 și octombrie 2018 – iunie 2019.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]