Mihai Bordeianu, învins după revenirea la Cluj: „Toată lumea aștepta să facă CFR un pas greșit!”

Mihai Bordeianu, învins după revenirea la Cluj: „Toată lumea aștepta să facă CFR un pas greșit!”
Mihai Bordeianu in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Clinceni Arena din Clinceni, duminica 23 august 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

CFR Cluj a pierdut primul meci din noua eră, 0-1 cu FC Botoșani, aceasta fiind și prima partidă de la revenire pentru Mihai Bordeianu, care spune că toți ochii au fost ațintiți asupra echipei sale.

Mijlocașul ardelenilor a început cu stângul a doua sa perioadă de la CFR Cluj, FC Botoșani reușind să se impună pe teren propriu cu 1-0. Mihai Bordeianu s-a declarat dezamăgit de rezultatul final și spune că moldovenii au avut mult noroc, deoarece nu și-au creat alte situații clare de a înscrie.

Fotbalistul deja se gândea la meciurile următoare, CFR Cluj urmând să debuteze joi în grupele Conference League împotriva lui Jablonec.

Mihai Bordeianu consideră că CFR Cluj merita victoria

Mijlocașul revenit la CFR Cluj în această pauză pricinuită de jocurile echipelor naționale, Mihai Bordeianu, s-a declarat dezamăgit de rezultatul de la Botoșani, despre care spune că nu reflectă realitatea din teren. De asemenea, fotbalistul susține că toată lumea aștepta cu nerăbdare prima sincopă a ardelenilor în Liga 1.

„Este primul meu meci de la întoarcere. Cred că toată lumea aștepta ca CFR Cluj să facă un pas greșit. În a doua repriză am fost mult mai buni față de prima repriză, iar ei ne-au dat gol la singura ocazie. Fiecare și-a dorit să câștige. Am avut și ghinion. Cred că am dominat, dar am dat toate golurile în meciul cu FCSB. Nu trebuie să căutăm scuze. Avem un lot numeros și nu contează cine a fost la națională și cine s-a accidentat. Suntem CFR Cluj, campioana țării, și acum după ce am luat bătaie e tardiv să căutăm scuze.

Joi ne va aștepta un meci greu în Cehia, apoi unul la fel de greu cu Craiova. Sunt la fel de importante și campionatul intern și Conferemce League! Nu pornesc de la ideea că o competiție e mai importantă decât cealaltă”, a declarat Mihai Bordeianu la finalul meciului cu FC Botoșani.

Coechipierul său, Cristi Manea, este de părere că lipsa concentrării pe faza ofensivă a condus la acest rezultat: „Am luat un gol destul de ușor. Trebuia să fim mai inspirați și să băgăm mingea în poartă. E foarte bine că am avut ocazii, dar trebuie să muncim mai mult”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania