Valentin Crețu, amendat după ce l-a criticat public pe Dinu Todoran. „Va plăti pentru asta! A mai avut abateri”

Valentin Crețu, amendat după ce l-a criticat public pe Dinu Todoran. „Va plăti pentru asta! A mai avut abateri”

Valentin Crețu, amendat după ce l-a criticat public pe Dinu Todoran. Conducerea clubului consideră că fundașul dreapta a greșit când a ales să-și umilească public fostul antrenor.

Cel care a făcut anunțul este chiar Mihai Stoica, managerul general al echipei. Acesta a luat parte, sâmbătă dimineață, la o sesiune live în care a discutat deschis cu suporterii celor de la FCSB. Printre subiectele dezbătute s-a regăsit și situația lui Valentin Crețu.

Faptul că și-a permis să-și critice un fost antrenor, îi va aduce fundașului o mustrare și o amendă din partea conducerii. Nu este prima dată când Crețu face exces.

Valentin Crețu plătește pentru criticile aduse lui Dinu Todoran

La finalul partidei cu Sepsi, încheiată la egalitate, scor 1-1, prima fără Dinu Todoran pe bancă în acest sezon, dar prima cu Edi Iordănescu, Valentin Crețu, a declarat la interviuri că „abia așteaptă următoarea perioadă de pregătire, deoarece, sub comanda lui Todoran, la antrenamente mai mult se stătea. De aici și rezultatele slabe”.

Mihai Stoica a recunoscut că declarațiile lui Valentin Crețu sunt deplasate. În același timp, fundaș dreapta ar trebui să apere imaginea echipei sale în orice situație, nu să o saboteze prin astfel de ieșiri.

„Vali Crețu a făcut niște declarații care nu-și aveau locul, a făcut o greșeală foarte mare, pentru care va fi amendat. Nu era normal să vorbească el de cei care au antrenat echipa. Nu e fair-play și nu e treaba lui. Vali Crețu a mai făcut o greșeală foarte mare, vorbind cu jurnaliștii și divulgând ce s-a întâmplat în vestiar.

 

Va plăti pentru asta, el a mai avut abateri. E păcat, el dă absolut tot, e stelist pur – sânge, dar din păcate sare calul câteodată, deși aici nu facem nici gimnastică, nici echitație”, a declarat Mihai Stoica, în sesiunea online cu suporterii.

Dinu Todoran se apără: „El e deficitar în celelalte părți”

La rândul său, Dinu Todoran s-a apărat și a declarat că „nu este nimic adevărat din ceea ce a declarat Valentin Crețu”. În plus, tehnicianul este de părere că fundașul dreapta nu este „fotbalist, ci un simplu jucător”, iar problemele sale de natură tehnică sunt uriașe.

„Cine l-a antrenat pe Vali, știe că dă 100% la antrenamente. El e deficitar la celelalte părți. Ca să argumentez, aveam metode la antrenament când trebuia să vină cu centrare, să apară lângă atacanți, la finalizare. A ajuns la centrare, a dat în primul manechin, după aia afară, la următoarea în portar.

L-am adus încă o dată să centreze, nu s-au mai dus atacanții la finalizare. Am oprit și-am întrebat ce s-a întâmplat? Au explicat: Păi, mister, la centrare trebuie să ne repliem să nu ne prindă pe contraatac. I-a mai dat cineva o soluție: Dacă ajungi la centrare, pune mâna pe ea, faci henț și mergem să ne organizăm defensiv”, a declarat Dinu Todoran, la Pro X.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania