Aleksander Ceferin, președintele UEFA, laude la adresa lui Răzvan Burleanu și a FRF: „Sunteți un adevărat exemplu!”

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, laude la adresa lui Răzvan Burleanu și a FRF: „Sunteți un adevărat exemplu!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, și-a anunțat prezența la meciul dintre Franța și Elveția, de la București, însă nu a putut ajunge și la Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal, motiv pentru care a transmis un mesaj video. 

Franța va întâlni Elveția, în optimile de finală ale Campionatului European 2020, într-un meci organizat la București, pe Arena Națională, luni, 28 iunie, de la ora 22:00.

În urmă cu o zi, Răzvan Burleanu a anunțat prezența lui Aleksander Ceferin, la meciul dintre Franța și Elveția și a explicat ce înseamnă aceasta pentru România.

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, laude la adresa lui Răzvan Burleanu și a FRF

Președintele UEFA a avut cuvinte de laudă la adresa lui Răzvan Burleanu și a Federației Române de Fotbal cu privire la organizarea meciurilor de la Campionatul European 2020, dar și la dezvoltarea fotbalului din România.

„Dragă Răzvan, dragi prieteni, mă alătur vouă prin acest mesaj video pentru câteva momente ca să transmit cele mai sincere mulțumiri și urări de bine comunității fotbalului din România.

Federația Română de Fotbal s-a alăturat UEFA în 1954, atunci când forul european a fost creat, așa că relația noastră este fructuoasă și de durată. Toate relațiile de lungă durată trebuie să se dezvolte prin flexibilitate și înțelegere, iar relația noastră e o dovadă a acestui succes și a încrederii.

Această seară este specială pentru că Bucureștiul va găzdui al patrulea și ultimul meci din acest remarcabil Campionat European și sper că sunteți conștienți și simțiți admirația și aprecierea UEFA pentru sprijinul vostru. Situația globală actuală a cerut înaltă responsabilitate și grijă, aspecte esențiale pe care știu că le tratați cu multă seriozitate. Am urmărit alături de voi meciuri de fotbal fantastice la București. Un loc de care Europa și restul lumii aveau nevoie pentru inspirație și întoarcerea la fotbalul pe care cu toții îl iubim.

Fotbalul continuă să se dezvolte în România. Astăzi, găzduiți cea mai importantă competiție europeană între echipele naționale. Și, din nou, în 2023, competiția U21, în care vom vedea evoluând noile generații. Este extraordinar să vezi asemenea consecvență. Infrastructură, incluziune, conectarea comunității, juniori, cluburi, fotbal feminin, toate sunt reale, iar tu Răzvan și întreaga Federație Română de fotbal sunteți un adevărat exemplu pentru ceea ce se poate obține printr-o muncă excelentă, prin dedicare și efort continuu.

Sper că sunteți deosebit de mândri, pentru că aveți toate motivele să fiți extraordinar de mândri de munca voastră asiduă și de dedicarea voastră pentru sport care este mult mai mult decât un sport. În încheiere, vă doresc tuturor toate cele bune și o întâlnire de mare succes. La revedere și ne vedem diseară!”, a fost mesajul transmis de către Aleksander Ceferin.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri