Ce ghinion pentru Valentin Mihăilă! Românul va rata meciul cu AC Milan

Ce ghinion pentru Valentin Mihăilă! Românul va rata meciul cu AC Milan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Mihăilă, atacantul în vârstă de 21 de ani al Parmei, a primit o veste proastă după accidentarea suferită la antrenament.

În urmă cu o zi, italienii au anunțat că Valentin Mihăilă a acuzat probleme medicale la ultimul antrenament al Parmei și nu a putut duce la bun sfârșit ședința de pregătire din cauza unor dureri la mușchii adductori.

După primele investigații la care a fost supus fotbalistul român, acesta a primit o veste deloc bună.

Valentin Mihăilă va rata meciul Parma – AC Milan

Potrivit Corrierre dello Sport, antrenorul Roberto D’Aversa nu se va putea baza pe Valentin Mihăilă pentru meciul cu AC Milan, programat sâmbătă, 10 aprilie, de la ora 19:00, în cadrul etapei cu numărul 30 din Serie A.

Această accidentare vine într-un moment foarte bun al lui Valentin Mihăilă din punct de vedere sportiv. Acesta reușise să înscrie două goluri pentru Parma, în două meciuri consecutive, cu Fiorentina și AS Roma. De asemenea, acesta a reușit să marcheze pentru echipa națională chiar la meciul său de debut la prima reprezentativă, scor 3-2 cu Macedonia de Nord.

Fostul fotbalist al Universității Craiova a evoluat în toate cele trei partide din luna martie susținute de către prima reprezentativă în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, cu Macedonia de Nord, Germania, scor 0-1, și Armenia, scor 2-3. Acesta a jucat cu 30 de minute mai puțin decât colegul său de la Parma, Dennis Man.

În ultimul meci al Parmei, din campionat, 2-2 cu Benevento, Valentin Mihăilă a fost introdus pe teren în minutul 78, în locul lui Gervinho.

  • 2 goluri în 13 meciuri a înscris Valentin Mihăilă pentru Parma în actuala ediție a campionatului italian.
  • 8.5 milioane de euro este cota de piață a lui Valentin Mihăilă, potrivit Transfermarkt.
  • 5 goluri în 6 meciuri a înscris Valenin Mihăilă pentru echipa națională de tineret, în preliminariile pentru Campionatul European din Ungaria.
  • 1 gol în 3 meciuri a marcat Valentin Mihăilă pentru prima reprezentativă, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…