Costică Buceschi, interviu pentru ProSport: „A venit un prim moment al adevărului”. Ce spune despre posibilitatea ca Minaur să revină în Liga Campionilor . De ce a ajuns naționala în derivă

Redactor:
Marius Hutu
Costică Buceschi, interviu pentru ProSport: „A venit un prim moment al adevărului”. Ce spune despre posibilitatea ca Minaur să revină în Liga Campionilor . De ce a ajuns naționala în derivă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costică Buceschi este precaut înaintea manșei tur Dunărea Brăila – Minaur Baia Mare, din sferturile de finală ale European Handball League (sâmbătă, ora 15:00). Antrenorul Minaurului nu s-a aventurat în declarații, chiar dacă echipa lui este văzută candidată la câștigarea trofeului.

La casele de pariuri, Minaur Baia Mare este cotată cu a doua șansă la câștigarea European Handball League, după Siofok și la egalitate cu Ikast.

În singurul meci de campionat de până acum, Minaur Baia Mare a învins Dunărea Brăila cu 26-19.

Costică Buceschi, interviu pentru ProSport: „A venit un prim moment al adevărului”. Ce spune despre posibilitatea ca Minaur să revină în Liga Campionilor

Costică Buceschi este în grafic cu Minaur, atât în European Handball League (EHL), unde a acces în sferturile de finală, dar și în Liga Florilor, unde este pe locul 2. Din această săptămână au început cu adevărat marile provocări pentru echipa din Baia Mare, în următoarele 2 luni și jumătate fiind în cursă pentru a câștiga trei trofee.

Jovana Kovacevic, una dintre cele mai bune jucătoare din Liga Florilor în acest sezon, Linn Blohm, pivotul care va ajunge la Gyor din sezonul următor, dar și Cristina Laslo sunt elementele cheie la Minaur.

Costică Buceschi a acordat un interviu pentru ProSport, în care a vorbit despre „dubla” cu Dunărea Brăila, despre perspective, dar și despre echipa națională.

Ați ajuns la Brăila? Deși aveți adversară din România, drumul este mai lung ca durată de parcurs decât dacă ați fi jucat afară…
Am ajuns aseară, am făcut vreo 12 ore, am vrut să ajungem cu o zi mai devreme.

Și se resimte oboseala după acest drum lung?
Avem destul timp să ne refacem până la ora jocului, azi avem și antrenament, sperăm să fie totul OK. Am avut și un joc în plus față de Brăila, am avut o partidă destul de dificilă cu Gloria Buzău (n.r. s-a jucat miercuri, scor 28-21). Una peste alta, ne-a prins bine și am intrat în atmosfera meciurilor cu Brăila.

„EHF ne-a pus în capul listei de favoriți, dar în special datorită lotului pe care l-am avut la început”

Ați prins ritmul de competiție după o pauză destul de lungă?
Cred că avem, pentru că am avut un joc solicitant cu Gloria Buzău, cu un adversar foarte asemenător cu ceea ce joacă Dunărea Brăila. Cu doi interi care aruncă de afară, cu un centru periculos. A fost un meci greu, echipele au stat una lângă alta până în minutul 50. Fetele au muncit, s-au descurcat bine, important este că am câștigat pentru moral. Fetele sunt și ele sănătoase, nu au apărut accidentări și asta ne dă speranță pentru jocul de mâine și pentru „dublă”. Deși jucăm cu un adversar din Liga Florilor, această confruntare trebuie tratată ca una de cupele europene. Contează fiecare gol, contează tot ce faci în teren.

A venit un prim moment al adevărului și pentru Minaur, corect? Lumea se aștepta să ajungeți în sferturile de finală, din moment ce ați fost văzuți printre echipele favorite în EHL.
Așa este, dar a fost un an dificil pentru toată lumea. Nici noi nu am putut să jucăm toate meciurile pe care le-am avut în cupele europene, ne-ar fi prins foarte bine încă două jocuri cu Thuringer, dar asta este. EHF ne-a pus în capul listei de favoriți, dar în special datorită lotului pe care l-am avut la începutul sezonului. Am avut și noi probleme, am pierdut doi interi de bază din cauza accidentărilor, pe Massing și Rysankova. Dar întâi să vedem ce facem mâine, mai este și returul cu Brăila și după aceea putem vorbi de alte lucruri.

Simțiți o presiune mai mare la această „dublă” cu Dunărea Brăila?
Suntem considerați favoriți și prin prisma clasamentului actual din Liga Florilor (n.r. Minaur este pe locul 2 și are un avans de 13 puncte față de Brăila). Dar la jocuri de acest gen nu contează clasamentul, nu contează ce s-a întâmplat în campionat, nu contează ce am făcut în grupe. Într-un sezon normal, sălile ar fi fost arhipline, atunci ar fi contat foarte mult și terenul propriu.

„Ne dorim foarte mult să mergem mai departe, să ajungem între primele patru echipe din Europa la nivelul acesta”

Care poate fi cheia acestei „duble”?
Ca în fiecare joc de handbal, va conta mult apărarea. Și concentrarea până la sfârșitul ambelor manșe. Sunt jucătoare experimentate în ambele tabere, joacă inclusiv la echipele naționale. Unele au jucat și la turneele preolimpice, unele s-au calificat, altele nu.

Costică Buceschi
Linn Blohm face saltul de la Minaur Baia Mare direct la Gyor © FOTO:Dan Potor/ Sport Pictures

O posibilă calificare în Final Four credeți că vă dă aripi și pentru campionat, să luptați pentru titlu cu CSM București și SCM Rm. Vâlcea?
Sunt singur că ne va da aripi și moral. Dar în același timp și mai multă muncă, mai multe jocuri în următoarea perioadă. Oricum va fi foarte dificil pentru că rămâne un retur de jucat într-o lună de zile plus meciurile din Cupa României. Va fi foarte greu, am înțeles că vor fi turnee de câte 4 jocuri. Dar momentan ne gândim doar la jocul de mâine și apoi o vom lua pas cu pas. Ne dorim foarte mult să mergem mai departe, să ajungem între primele patru echipe din Europa la nivelul acesta. Și la fel, ne dorim să rămânem sus în campionat în Liga Florilor. Să sperăm că se va termina totul pe teren până la urmă.

L-am întrebat și pe Neven Hrupec, vă lansez și d-voastră aceeași provocare, dacă ați avea posibilitatea să transferați pe cineva de la Brăila, pe cine ați aduce?
Sunt multe jucătoare pe care mi le-aș dori de la Brăila. Nu aș vrea să fac o diferențiere, dar sunt 4-5 jucătoare cu care mi-aș dori să lucrez în viitor. Sunt fete cu care am lucrat, dar sunt și jucătoare pe care le-am văzut în acest sezon și care au evoluat foarte bine. Și nu cred că numai eu le-aș dori.

Costică Buceschi: „Acum sunt la Minaur și îmi doresc să fac aici o performanță și mai mare”

Vă trezește vreo amintire faptul că ați revenit acum în Brăila cu Minaur (n.r. Costică Buceschi a terminat pe locul 2 cu Dunărea în 2017, cea mai bună performanță din istorie a clubului)?
Pentru mine, Brăila a fost un loc unde m-am simțit foarte bine, am avut și performanță într-un campionat puternic, acel loc 2. Am câștigat și împotriva echipei CSM București, o echipă bună-bună, cu multe jucătoare de top. Dar s-a terminat rapid, așa cum se întâmplă în general cu lucrurile bune în România. Pentru mine, pentru că Brăila se bate în continuare la zona cupelor europene. Și știți cum se spune, niciodată să nu spui niciodată. Acum sunt însă la Minaur și îmi doresc să fac aici o performanță și mai mare, pentru că avem ocazia. Visăm la multe lucruri bune în următoarea perioadă.

Inclusiv la o prezență în Liga Campionilor?
Mi-aș dori, dar nu știu dacă suntem capabili să facem față unui ritm și la ceea ce se joacă în Liga Campionilor. Este dificil de spus acum, este important să vedem pe ce jucătoare te poți baza. Sunt multe lucruri care contează atunci când ai vrea să joci în Liga Campionilor.

Costică Buceschi a analizat eșecul echipei naționale

În finalul discuției am abordat și subiectul „echipa națională”. România a ajuns la finalul unui ciclu olimpic, iar Costică Buceschi a fost chiar în interior, ca antrenor, în echipă cu Ambros Martin în 2016 și cu Tomas Ryde în 2019. Iată concluziile antrenorului, după ce România a eșuat în tentativa de a se califica la Jocurile Olimpice:

Marea problemă a perioadei în care am fost noi, a fost tranziția rapidă după plecarea lui Ambros Martin. După un timp foarte scurt a venit și acel caz de la Corona Brașov. Ne-a dat foarte mult pe spate. Noi aveam din lotul Brașovului 4 jucătoare care ar fi trebuit să meargă în Japonia plus încă 2-3 în lot. De acolo cred că a venit căderea echipei naționale. Am mers cu o echipă încropită la scara avionului.

Am avut și o prestație destul de ștearsă în Japonia, doar într-un singur joc am evoluat și cu sufletul, cu Ungaria. Chiar și acum am discutat cu fetele care au venit de la turneul preolimpic, o parte din eșecul calificării a venit și de la Kumamoto. Că nu am reușit să batem Suedia, să ajungem înaintea lor și să avem o grupă mai ușoară (reprezentativa nordică s-a calificat la JO dintr-o grupă cu Spania și Argentina)

Apoi, au fost foarte mulți antrenori într-un ciclu olimpic, fiecare a venit cu stilul lui. Au fost multe probleme cu jucătoarele. A mai apărut și acest coronavirus, care ne-a dat înapoi prin sistemul de desfășurare al campionatului. Jucătoarele care nu au evoluat în cupele europene au avut puține jocuri.

„Trebuie să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului, să înscriem de pe mai multe posturi”

Avem foarte puține jucătoare care evoluează cu adevărat în Liga Campionilor, nu doar să fie în loturi. Iar asta s-a văzut în meciurile dificile, a contat foarte mult, experiența, tot ce ai acumulat în acest sezon.

Cristina Neagu și-a revenit la nivelul ei dinainte de accidentare, dar trebuie să recunoaștem că nu poate de una singură. În jurul ei trebuie să fie o echipă, jucătoare care își asumă mai mult responsabilitatea. Să arate cu adevărat ceea ce știu și la națională. Adică, trebuie să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului, să înscriem de pe mai multe posturi. Așa și adversarii vor avea mai multe probleme”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare