Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Sorana Cîrstea a părăsit cu scandal Australian Open 2021! S-a certat cu arbitrul și a făcut un gest controversat: „Oare vrea să îl bată?” | VIDEO

Sorana Cîrstea a părăsit cu scandal Australian Open 2021! S-a certat cu arbitrul și a făcut un gest controversat: „Oare vrea să îl bată?” | VIDEO

Alexandru Tăcină
Sorana Cîrstea a părăsit cu scandal Australian Open 2021! S-a certat cu arbitrul și a făcut un gest controversat: „Oare vrea să îl bată?" | VIDEO

Sorana Cîrstea a fost din nou un car de nervi, la doar o săptămână de la episodul în care a șocat pe toată lumea, solicitând sancționarea propriului antrenor! De data aceata, Cîrstea a avut ceva de împărțit cu arbitrul de la Australian Open.

Sorana Cîrstea (68 WTA) a pierdut un meci tensionat, vineri dimineață, la Australian Open, 2-6, 4-6 cu Marketa Vondrousova (20 WTA), iar pe final a răbufnit la adresa arbitrului de scaun.

Românca s-a enervat după ce a cedat un game crucial în setul al doilea! Sorana tocmai reintrase în meci și egalase la 4, dar și-a cedat din nou serviciul, oferindu-i Marketei ocazia să servească pentru calificare la 2-6, 4-5.

Sorana Cîrstea a părăsit cu scandal Australian Open 2021! Românca a făcut un gest controversat pe teren

Miza foarte mare a meciului care o putea duce din nou pe Sorana Cîrstea în optimi la un turneu de Grand Slam, după 4 ani, și-a spus cuvântul! Nemulțumită de faptul ca a fost avertizată pentru coaching (n.r. – antrenorul i-a transmis sfaturi din tribune, nepermise de regulament), Sorana Cîrstea a făcut un gest controversat către oficialul din scaun, arătându-i pumnul. Mai în glumă, mai în serios, fanii au reacționat pe Twitter: Oare Sori vrea să bată arbitrul?”.

Sorana a gesticulat nervos, dorind să transmită că semnul arătat de antrenor a fost unul de încurajare. Duelul verbal pe care Sorana Cîrstea l-a purtat cu arbitrul de scaun la Australian Open pare o nimica toată pe lângă faza petrecută la Istanbul 2019! Sportiva din Târgoviște putea fi chiar descalificată, după ce l-a luat de mână pe arbitru, aducându-i reproșuri incredibile. „Tu gândești? A căzut pe linie! Ești nebun? Ești orb? Este ultima dată când eşti arbitru de scaun!”, a țipat Sorana în timpul meciului cu Barbora Strycova, scor 2-6, 6-1, 3-6.

Sorana a mai rezistat doar câteva minute după cearta cu arbitrul

Sorana Cîrstea își putea egala cea mai bună performanță a carierei la Melbourne, reprezentată de optimile de finală atinse în 2017, dar românca a părăsit vineri dimineață competiția! Marketa Vondrousova nu i-a lăsat prea multe șanse sportivei noastre. Cîrstea a adoptat o tactică ofensivă, însă a fost contracarată de Vondrousova.

După ce s-a certat cu arbitrul, Sorana Cîrstea a mai rezistat doar câteva minute pe teren la Australian Open 2021! Sportiva din Târgoviște nu a mai putut menține ritmul din turul precedent, când a făcut un meci mare cu Petra Kvitova (Cehia, 8 WTA), iar românca a cedat clar în turul al treilea, scor 2-6, 4-6 în fața Marketei Vondrousova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]