„Dați-i avertisment pentru abuz de frumusețe!” Trei momente mai puțin știute cu Sorana Cîrstea, de văzut înaintea duelului cu Petra Kvitova de la Australian Open | VIDEO

Sorana Cîrstea (30 de ani) este o prezență excentrică pe terenul de tenis! Mulți au criticat-o, dar și mai mulți au apreciat-o pe sportiva din Târgoviște pentru personalitatea ei puternică.

Sorana Cîrstea (68 WTA) joacă un meci de zile mari miercuri dimineață, în jurul orei 03:30, cu Petra Kvitova (Cehia, 8 WTA), în turul secund la Australian Open (Eurosport 1)! Cele două s-au mai întâlnit de 7 ori, Kvitova conduce cu 5-2, dar românca își dorește acum victoria mai mult ca niciodată, după ce săptămâna trecută a fost pusă la zid.

Faza de la Grampians Trophy, în care Sorana a solicitat avertizarea propriului antrenor, a făcut înconjurul lumii, iar imaginea sportivei a avut de suferit. Cîrstea nu se va schimba însă niciodată, rămânând aceeași jucătoare controversată, dar specială, care se lasă condusă de instinct pe teren. Iată mai jos cele mai elocvente exemple.

Sorana Cîrstea și-a distrus rachetele, dar a câștigat meciul

Temperamentul vulcanic al Soranei a făcut-o să își distrugă rachetele la turneul de la Miami 2017! Rachetele româncei nu au făcut cunoștință doar cu cimentul american, ci și cu gardurile care înconjurau terenul. În ciuda căderilor nervoase, românca a câștigat meciul, scor 7-6(4), 3-6, 6-3 cu Anastasija Sevastova.

Conform regulamentului, Cîrstea a fost sancționată de arbitru pentru ieșirile sale în decor, dar fanii au savurat răutatea jucătoarei: „Dați-i avertisment pentru abuz de frumusețe!”, a fost unul dintre cele mai apreciate comentarii postate la videoclipul urmărit de peste 100.000 de oameni.

Atunci când Sorana a avut 6 challenge-uri corecte într-un singur set

Un alt meci în care Sorana Cîrstea a ieșit în evidență, de data aceasta în sens pozitiv, s-a petrecut cu mult timp în urmă, la San Jose 2012! Sorana a fost furată” de arbitrii partidei cu Dominika Cibulkova, însă în același timp a fost inspirată, dar mai ales norocoasă, datorită sistemului Hawk-Eye prezent pe teren.

Rămâne, probabil, o situație unică în tenisul mondial: 6 decizii dictate împotriva ei au fost contestate de Sori” într-un singur set, iar sistemul video i-a dat dreptate de fiecare dată! Cu toate că arbitrii au exasperat-o, Cîrstea a câștigat și acest meci, scor 6-7(5), 6-2, 6-0.

Putea fi descalificată după ce a izbucnit la adresa arbitrului

Duelul verbal pe care Sorana Cîrstea l-a purtat cu arbitrul de scaun la Stanford pare o nimica toată pe lângă faza petrecută la Istanbul 2019! Sportiva din Târgoviște putea fi chiar descalificată, după ce l-a luat de mână pe arbitru, aducându-i reproșuri incredibile.

„Tu gândești? A căzut pe linie! Ești nebun? Ești orb? Este ultima dată când eşti arbitru de scaun!”, a țipat Sorana în timpul meciului cu Barbora Strycova, scor 2-6, 6-1, 3-6. Talentată, dar imprevizibilă, Sorana Cîrstea ar putea fi din nou nervoasă la Australian Open 2021… Sau ar putea produce o surpriză frumoasă, de dragul vremurilor în care pătrundea în sferturi la Roland Garros.

Publicat: 09 02. 2021, 21:38
Actualizat: 09 02. 2021, 22:07