Marius Copil n-a prins tabloul principal de la Quimper. Înfrângere în fața unui jucător de tenis mai slab cotat

Marius Copil n-a prins tabloul principal de la Quimper. Înfrângere în fața unui jucător de tenis mai slab cotat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Copil a fost învins de francezul Tristan Lamasine cu 6-3, 6-4, luni, în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii totale de 88.520 euro.

Copil (30 ani, 216 ATP), al doilea favorit al tabloului preliminar, s-a înclinat în faţa lui Lamasine (27 ani, 249 ATP) după o oră şi 8 minute.

Românul a avut 6 aşi şi 3 duble greşeli, iar francezul a reuşit 8 aşi. Lamasine a încheiat cu procentaje net superioare lui Copil la ambele servicii.

Marius Copil n-a prins tabloul principal de la Quimper. Înfrângere în fața unui jucător de tenis mai slab cotat

Românul nu a reuşit niciun break în acest meci, ratând ambele oportunităţi de care a beneficiat. Cu o zi înainte, Marius Copil reușise pria victorie după un an la aceelași calificări, învingându-l pe italianul Stefano Napolitano, locul 279 ATP, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-3.

Cei doi s-au mai înfruntat o singură dată până acum, Lamasine câştigând cu 6-4, 6-1 în 2019, în primul tur la Orleans (challenger). Arădeanul va primi un cec de 440 de euro şi un punct ATP.

Anterior, Marius Copil a câştigat ultimul meci în ianuarie 2020, când s-a impus, cu scorul de 3-6, 7-6 (1), 7-6 (8), în faţa taiwanezului Tung-Lin Wu, primul tur al calificărilor Australian Open.

De-a lungul carierei sale, Marius Copil a obținut cele mai bune rezultate la Australian Open în sezoanele 2015 și 2019, ajungând de fiecare dată în turul al doilea pe tabloul principal.

Marius Copil a fost învins acum două săptămâni de australianul Dane Sweeny cu 7-6 (3), 2-6, 6-3, la Doha (Qatar), în prima rundă a calificărilor pentru turneul Australian Open, primul de Mare Şlem al anului care va avea loc în perioada 8-21 fenruarie 2021.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…