Florentin Petre, la borna 45. Cum a primit gratis un tratament de peste 30.000 de dolari de la Gigi Becali: „Mi-au dat lacrimile” + Ce sumă i-a oferit Cristi Borcea | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Daniel Nazare

Florentin Petre (45 de ani), fostul jucător al lui Dinamo timp de 11 sezoane, a vorbit la emisiunea ProSport LIVE despre cariera sa, una presărată cu multe momente de răscruce.

Simbolul lui Dinamo, acum principal la formația Dacia Unirea Brăila în al treilea eșalon, împlinește chiar azi, 15 ianuarie, vârsta de 45 de ani.

Florentin Petre a povestit despre momentele grele din cariera lui de fotbalist.

Florentin Petre, la borna 45. Cum a primit gratis un tratament de peste 30.000 de dolari de la Gigi Becali: „Mi-au dat lacrimile” + Ce sumă i-a oferit Cristi Borcea

„Sunt acasă cu familia, cu copilașii, mă simt foarte bine! Cifra 45 e una frumoasă pentru că mi-am îndeplinit tot ce mi-am dorit…

Singurul regret este că nu am jucat cu Dinamo în grupele Champions League. Am avut șansa de două ori. Mi-am dorit foarte mult, dar îi voi respecta pe toți oamenii cu care am lucrat acolo. La Dinamo am realizat lucruri extraordinare”, a spus fostul internațional, cu 371 de prezențe în primul eșalon.

„Am avut hepatită și nu am jucat un an și două luni, apoi problema cu pescuitul când m-am electrocutat. Tocmai acum m-a sunat Sensei Niculae, care m-a ajutat foarte tare, îl voi respecta toată viața. Mă suna Cristi Borcea când eram bolnav, m-a întrebat dacă am nvoie de ceva.

I-am zis că nu, dar a doua zi m-am trezit cu un plic cu 10.000 de dolari. M-au ajutat mult frații Becali, de asemenea Cornel Dinu, mulți oameni.

Am avut o perioadă cu recidiva la hepatită și am făcut din nou interferon. Eram supărat, m-a ajutat Anamaria Prodan, după ce a vorbit cu Gigi Becali. M-a ajutat să iau un tratament revoluționar, foarte scump.

Gigi Becali a plătit atunci tratamentul, cred că în jur de 30-40.000 de dolari a costat. Mi-au dat lacrimile când a făcut acest gest”, a concluzionat Florentin Petre.

Florentin Petre are în palmares trei titluri, patru Cupe și o Supercupă cu Dinamo. A mai bifat un campionat și o Supercupă a Bulgariei cu CSKA Sofia. 52 de selecții și șase goluri a strâns la națională și a jucat la două turnee finale: Euro 2000 și Euro 2008.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania