Cine transmite la tv turneul final 2021 al Campionatului Mondial de handbal masculin din Egipt

Cine transmite la tv turneul final 2021 al Campionatului Mondial de handbal masculin din Egipt
  • Publicat:

Campionatul Mondial la handbal masculin începe miercuri, pe 13 ianuarie 2021. Cele mai puternice 32 de ţări din acest sport se vor duela în faza grupelor, iar cele mai importante meciuri vor fi transmise de către posturile Telekom Sport, Digi Sport și Look Sport.

Egiptul va găzdui pentru a doua oară Campionatul Mondial de handbal, după ediţia din 1999, şi acesta se va derula în contextul pandemiei de coronavirus, toate echipele participante fiind concentrate într-o bulă sanitară strictă. Meciul de deschidere, dintre Egipt şi Chile, este prevăzut miercuri la Cairo Stadium Hall, care va găzdui şi finala din 31 ianuarie.

Jucătorii şi membrii corpului tehnic nu pot părăsi hotelul decât pentru antrenamente şi meciuri, cu scopul de a limita riscul de contaminare. Este prima ediţie a unui Mondial la care participă 32 de echipe, repartizate în opt grupe de câte patru echipe. Și tot, în premieră, un turneu final fără spectatori în tribune.

Telekom Sport, Digi Sport și Look Sport vor transmite meciurile României la Campionatul European 2020 de handbal feminin

Telekom Sport, Digi Sport și Look Sport vor fi posturile tv din România care vor transmite live competiția mondială. Întrecerea, programată între 13 ianuarie şi 31 ianuarie, se va disputa în patru săli din Cairo, Noul Cairo, oraşul 6 Octombrie şi Alexandria.

Danemarca este actuala campioană mondială, fiind favorita întrecerii alături de Franța, Spania și Croația. Marile absențe ale competiției sunt jucătorii Aron Palmarsson (Islanda) și Nikola Karabatic (Franța).

IHF a cedat la presiunea jucătorilor! Decizia luată de forul internațional înaintea startului Campionatului Mondial de Handbal masculin

Danemarca este deținătoarea titlului și considerată principala favorită la câștigarea turneului final din Egipt. Prezența lui Mikkel Hansen și Niklas Landin reprezintă argumente cât se poate de solide în acest sens.

În plus, Danemarca are și o revanșă de luat după ce a dezamăgit la Euro 2020. Capul Verde, Moroc, DR Congo și Uruguay sunt selecționatele debutante la un Campionat Mondial de handbal masculin.

Pe 29 ianuarie se vor desfășura semifinalele, iar ocupantele primelor trei poziții se vor decide în cele două finale programate pe 31 ianuarie 2021.

România, pe locul 3 all-time la un turneele finale mondiale

Mondialul din Egipt reprezintă a 27-a ediție, dar se va desfășura fără România la start. Tricolorii sunt pe locul 3 all-time după numărul de medalii.

Naţionala României nu va participa, calificările europene fiind anulate din motive pandemice, astfel că la CM din Egipt au ajuns primele 13 clasate la Campionatul European din 2020, alături de Danemarca, deţinătoarea titlului mondial, precum şi de Polonia şi echipa Federaţiei Naţionale de Handbal a Rusiei, care au primit wild-card. La CE din 2020, România nu a participat.

Ultima dată, tricolorii au participat la ediţiile CM din 2009 şi 2011, când s-au clasat pe locul 15, respectiv 19. Palmaresul României include patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974) şi două medalii de bronz (1967, 1990).

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…