Carl Froch, cel care l-a învins pe Lucian Bute, șochează: „Pământul este plat sută la sută!”

Redactor:
Răzvan Bucur
Carl Froch, cel care l-a învins pe Lucian Bute, șochează: „Pământul este plat sută la sută!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Carl Froch, omul care l-a învins pe Lucian Bute și care este autorul unor declarații care au stârnit controverse, uimește din nou.

Britanicul a fost întrebat recent despre situația sa financiară, iar răspunsul său a fost în stilul caracteristic.

„M-am descurcat destul de bine, situația mea financiară e minunată. Dar cine vrea să afle trebuie să dea căutare cu averea lui Carl Froch, iar pe Wikipedia scrie că am 20 de milioane de lire sterline.

Habar nu am de unde au obținut informația, dar nu e deloc departe de adevăr”, a spus Froch, care a avut o bursă de 13 milioane de euro pentru un singur meci.

Carl Froch afirmă că Pământul este plat

Recent, în presa britanică, Froch a declarant că planeta Pământ este plată, alăturându-se astfel numeroșilor conspiraționiști care au adoptat această idee.

„Pământul este plat sută la sută. Nu există nicio dovadă a curburii Pământului şi această falsă agenţie NASA foloseşte imagini generate de computer şi fiecare este diferită.

Mă uit la ele gândindu-mă: Stai un pic, arată ca desenele animate. Când cineva ca Richard Branson urcă acolo şi începe să organizeze zboruri charter… şi poţi vedea de acolo Pământul şi curbura lui, o să cred că Pământul este rotund”, a declarat Froch, potrivit Daily Star.

Totodată, fostul pugilist nu crede nici în aselenizare: „Aparent, am fost pe Lună în 1969, 1970. Am fost de şase ori – nu cred o iotă. Unii cred”.

Lucian Bute: „A trebuit să dau și chiloții jos pentru 50 de grame la cântar”

Lucian Bute, fostul campion mondial la box profesionist, a acordat un amplu interviu în care a povestit ce mai face acum și cum a primit vestea că va fi introdus în Pantheonul marilor sportivi canadieni. De asemenea, a rememorat multe din momentele sale de glorie și a vorbit și despre familia sa cu care se află la mii de kilometri distanță.

Fostul pugilist a oferit interviul pentru agenția Agerpres din care am spicuit cele mai interesante răspunsuri.

Bute a vorbit despre faptul că a fost introdus în rândul celor mai mari sportivi canadieni all-time.

„Este o distincţie care mă onorează, după ani şi ani de muncă şi performanţele pe care le-am realizat în boxul profesionist acum au venit şi laudele, ca să le spun aşa. Este o onoare pentru mine să fiu alături de cei mai mari sportivi pe care i-a dat Canada, sunt sportivi de renume.

E una dintre cele mai frumoase realizări. Este o distincţie primită după ce te retragi din activitate, un fel de „Hall of Fame”, este una dintre frumoasele şi importantele distincţii pe care le-am primit şi este cea mai onorantă. Este o realizare pentru mine şi o mândrie”, a afirmat fostul boxer.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…