Gică Hagi rupe tăcerea, după ce a renunțat la banca tehnică a lui FC Viitorul: „Sunt sănătos tun şi motivat să fac lucruri foarte bune”

Răzvan Bucur
Gică Hagi rupe tăcerea, după ce a renunțat la banca tehnică a lui FC Viitorul: „Sunt sănătos tun şi motivat să fac lucruri foarte bune”

Gică Hagi a infirmat zvonurile conform cărora s-ar fi retras de pe banca tehnică a lui FC Viitorul din cauza problemelor de sănătate.

„Regele” a declarat că este „sănătos tun” și că este în continuare implicat la echipa constănțeană.

Gheorghe Hagi, despre retragerea sa depe banca tehnică a lui FC Viitorul: „Muncesc mult, îmi fac datoria, pentru că e clubul meu”

Domnul (Cornel) Dinu a zis că am muncit foarte mult şi că din când în când mai pot lua câte o pauză. Restul a speculat cine a speculat. Muncesc mult, îmi fac datoria, pentru că e clubul meu. Nu am plecat, am plecat doar de pe bancă. E ca în România, un om spune ceva şi alţii speculează. Nea Cornel a spus că muncesc 24 de ore, cam atât. Eu sunt sănătos tun şi motivat să fac lucruri foarte bune să dezvolt clubul.

Am luat o decizie, sunt în spatele tuturor celor care lucrează şi susţin pe toată lumea. Avem nevoie de răbdare, de timp. Eu când iau decizii mi le asum, le gândesc şi le iau cu discernământ. Sunt conştient de ceea ce am făcut şi am procedat bine. Vin doar la meciurile de acasă, vreau să fiu cât mai relaxat. Nu contează cum începi, contează cum termini, aşa se spune la fotbal”, a explicat Hagi, potrivit Telekom Sport.

Totodată, Gică Hagi i-a reconfirmat funcția de principal a lui Ruben de la Barrera pe banca Viitorului. El a mai subliniat că are încredere în proiectul început de spaniol la debutul noului sezon.

„Suntem pe un drum şi mergem pe acel drum. Vrem să ne dezvoltăm şi să devenim şi mai puternici, chiar dacă începutul nu e aşa cum speram. Ruben de la Barrera, 200% încredere. Altă întrebare! E nevoie de timp, jucătorii trebuie să se adapteze, nouă în România ne place să vorbim”, a mai spus Gheorghe Hagi, conform sursei citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cauza reală a morții lui Gabi Mureșan! Au venit rezultatele autopsiei. Fostul fotbalist a decedat din cauza ASTA
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro