„Vamos, Dinamo!” Noul patron din „Ștefan cel Mare” i-a surprins pe toți! N-a mai plecat în Spania și este alături de Contra la meciul cu Chindia | FOTO

„Vamos, Dinamo!” Noul patron din „Ștefan cel Mare” i-a surprins pe toți! N-a mai plecat în Spania și este alături de Contra la meciul cu Chindia | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Surpriză mare la meciul cu Chindia, de la Ploiești! Pablo Cortacero n-a mai plecat în Spania după conferința de presă și este pe stadion la partida de luni, prima a lui Cosmin Contra de la revenirea în „Groapă”.

Chindia și Dinamo se întâlnesc luni seara, în etapa a doua din Liga 1, de la ora 21:00.

Pablo Cortacero este la meciul cu Chindia: „Vamos, Dinamo!”

Pablo Cortacero a publicat două fotografii pe Facebook, spaniolul aflându-se pe arena din Ploiești, la meciul cu Chindia Târgoviște.

Cum arată Dinamo la primul meci cu Pablo Cortacero în tribune: Straton – Creţu, Puljic, Ehmann, Sin – Răuţă, Achim, Fabbrini, Sorescu, Bani – Popa

„Vom avea negocieri cu fanii în următoarele zile, important este să fim mai mari decât suntem. Nu cunosc care au fost negocierile cu președintele anterior. Îi vom capacita pe fani, ideea de bază este unirea în jurul acestui proiect. După ce va fi stabilită structura, vom avea departament care vor lucra cu fanii. Intenția este să luăm și acțiunile lor, vorbim și de o mărire de capital”, a spus duminică noul patron al lui Dinamo, la conferința de presă în care a fost prezent și Cosmin Contra.

„Bugetul îl vom stabili într-o săptămână, maxim două, și atunci îl vom comunica. Aștept seriozitatea, transparență și transformarea clubului într-un club profesionist, așa cum există în marile campionate din Europa”, a punctat Cortacero.

„Ne dorim un nou stadion sau chiar reconstruirea acestuia. Vrem să oferim spectacolul sportiv pe care fanii îl merită. Vrem o echipă competitivă, rezultatele să se îmbunătățească, investiții pentru dezvoltarea la Săftica, care va permite un mediu adecvat pentru toți jucătorii, atât pentru cei în formare, cât și pentru cei profesioniști. Academia este un punct important pentru Dinamo, acordăm o atenție specială, de când intră aici, până când ajung la prima echipă”, a mai afirmat Pablo Cortacero.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare