Mesaj cu subînțeles pentru Gigi Becali? Toni Petrea cere noi transferuri: „Tot timpul e nevoie de jucători”. Ce spune despre cazurile de COVID de la FCSB | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Toni Petrea, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare primului meci din noul sezon al Ligii 1 și și-a exprimat dorința de a avea un lot cât mai numeros.

FCSB are un lot format, în mare parte, din jucători tineri, iar Toni Petrea recunoaște că ar fi loc de mai bine.

Toni Petrea vrea un lot numeros la FCSB

Avem jucători tineri, valoroși, de perspectivă, care pot progresa și sunt bucuros că am asemenea lot. Bineînțeles, e nevoie tot timpul de jucători, dar mizez pe dorința lor de afirmare și de a face performanță.

E prematur să spunem cine e favorit la titlu. Cert este că noi vom trata fiecare meci cu seriozitate și la victorie, pentru că asta e dorința noastră, de a implementa acest spirit de învingător jucătorilor. Vom vedea ce jucători vor mai apărea pe parcurs. Cum am spus, la orice echipă, tot timpul e nevoie de jucători cât mai mulți în sensul că și în condițiile actuale, cu protocolul UEFA împotriva COVID-ului, trebuie să ai un lot numeros și să poți apela la cei de care ai nevoie”, a spus Toni Petrea, la conferința de presă.

Cazurile de COVID „i-au ținut pe loc”

Mijlocașul Gabriel Simion (22 de ani), fundașul Alexandru Pantea (16 ani) și portarii Toma Niga (22 de ani) și Mihai Udrea (19 ani) au fost depistați pozitiv la FCSB, iar Toni Petrea recunoaște că a fost pus în dificultate din cauza acestui fapt.

„Faptul că avem aceste cazuri de COVID, un pic ne-a ținut în loc, dar nu cred că suntem singura echipă cu problemele astea. Trebuie să ne adaptăm din mers la situație. Am avut o perioadă de pregătire destul de scurtă, s-a mai diminuat odată cu apariția acelor cazuri de COVID, însă cred eu că am reușit, în mare parte, să ne atingem obiectivele de pregătire, în condițiile date”, a spus Toni Petrea.

Întrebat despre protocolul impus de către conducerea fotbalului românesc, Toni Petrea este de părere că nu ar trebui ca meciurile să fie pierdute la masa verde.

„Părerea mea este că meciurile ar trebui să fie disputate pe teren. Nu e ok să se decidă o câștigătoare a unui meci la masa verde. Cred că e bine să se urmeze protocolul UEFA și să se dea posibilitatea fiecărei echipe să joace pe teren”, a mai spus Toni Petrea.

Astra îi motivează pe cei de la FCSB

În ceea ce privește primul meci din noul sezon al Ligii 1, Toni Petrea susține că jucătorii săi sunt motivați de calibrul adversarului pe care îl întâlnesc.

„Întâlnim o echipă bună a campionatului, care e o prezență constantă în play-off-ul Ligii 1, cu aspirații la locurile fruntașe. Noi suntem pregătiți. Asta cred că ne și motivează: că întâlnim un adversar bun al campionatului și să mergem să câștigăm cele trei puncte”, a spus Toni Petrea.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×