Andrei Prepeliță a vrut să se retragă din fotbal! Ce l-a făcut să își schimbe planurile. „Renunțam!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Prepeliță, fotbalistul celor de la FC Argeș, a vorbit pentru ProSport LIVE despre viitorul său și a anunțat că s-ar fi retras din fotbal dacă nu reușea promovarea în Liga 1.

Mai mult, fotbalistul celor de la FC Argeș susține că își va prelungi contractul cu nou-promovata din Liga 1 pentru încă un sezon, iar apoi va lua o decizie în ceea ce privește viitorul său. Acesta susține că este pregătit să devină antrenor principal, manager sau impresar.

Andrei Prepeliță a vrut să se retragă din fotbal

„Ne pregătim de începutul sezonului. Am avut o săptămână liberă și acum ne pregătim. Eu am crescut la FC Argeș și am debutat, iar cred că am meritat să promovăm. Nu am vorbit despre obiectiv. Lucrurile au evoluat foarte rapid. Ne dorim să rămânem în Liga 1, iar apoi o să tratăm fiecare meci cât mai bine și să scoatem ceva din el. Au venit și la noi ceva jucători și cred că vor mai veni, dar nu sunt la curent pentru că nu e treaba mea să mă ocup de transferuri. Noi știm ce avem de făcut și o să mergem pe aceleași lucruri. Eu cred că am făcut un play-off bun și cred că merităm promovarea. Eu cred că Mioveni a pierdut meciul în tur. Nu cred că nivelul din Liga 2 e atât de scăzut. Nici la Liga 1 nu e un mare nivel, mai ales după pandemia asta. Toate echipele suferă. Sperăm ca la începutul sezonului să arătăm bine cu toții pentru că au trecut niște meciuri, am intrat în ritm.

Eu am mai jucat împotriva celor de la FCSB și Craiova. Ca fotbalist te întâlnești cu lucrurile astea și nu am nicio chestie. Eu mi-am făcut treaba cât am fost acolo, am câștigat trofee. Eu trebuie să îmi prelungesc contractul cu FC Argeș, trebuie să negociem. Nu mai continuam dacă nu promovam, renunțam la fotbal. Am 35 de ani, am debutat la 16 ani, nu știu dacă mai continuam dacă nu promovam. M-a ambiționat această promovare. Eu am avut oferte din Liga 1, dar nu am mai vrut să stau plecat de acasă. În primele 6 luni am jucat gratis la FC Argeș, iar după am primit salariu.

Eu sunt pregătit pentru orice. Am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, am carnetul de antrenor, vreau să iau celelalte licențe”, a spus Andrei Prepeliță pentru ProSport LIVE.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri