Universitatea Craiova va disputa două amicale în Austria. Vicecampioana României se va duela cu cea a Cehiei

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova va disputa două amicale în Austria. Vicecampioana României se va duela cu cea a Cehiei
  • Publicat:

Universitatea Craiova pleacă miercuri, de pe aeroportul din Bănie, cu un charter, într-un stagiu de pregătire în Austria, fără antrenorul principal, Cristiano Bergodi, aflat în izolare, după ce a fost descoperit pozitiv cu coronavirus. În Austria, „leii” se vor pregăti în staţiunea Neustift im Stubaital, fiind cazaţi la Wellness & Relax Hotel Milderer Hof, un stabiliment de 4 stele din regiunea Tirolului, la care Universitatea Craiova a poposit şi în urmă cu un an.  

Acolo sunt prevăzute şi două meciuri amicale, ambele fiind transmise de pagina de facebook a grupării din Bănie şi de site-ul oficial al clubului. Primul este vineri, 14 august, de la ora 17, ora României, cu vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzen.

Viktoria Plzen și Swarowski Tirol, adversarele Universității Craiova în cantonamentul din Austria

Acest amical, anunţat în exclusivitate de ProSport, era stabilit iniţial pentru marţi, 11 august, dar s-a amânat, deoarece programul oltenilor a suferit modificări. Craiova a jucat şi în vara trecută cu Viktoria Plzen (foto), tot în cadrul stagiului austriac, iar cehii s-au impus cu 3-1, golul formaţiei antrenată atunci de Cornel Papură fiind marcat de atacantul Mihai Roman, care acum este indisponibil.

Al doilea meci de verificare este cu formaţia Swarowski Tirol, sâmbătă, de la ora 18, ora României. Swarowski Tirol sau Wattens este o echipă care a retrogradat recent din prima ligă austriacă, în urma play-out-ului, după ce terminase sezonul regular pe locul 10 din 12 echipe.

Pentru a intra în Austria, oltenii trebuie să aibă un test molecular negativ de COVID 19 nu mai vechi de 72 de ore. Delegaţia Universităţii Craiova va rămâne în Austria până la debutul în noul sezon, preconizat în jurul datei de 22 august, când începe noul campionat. Sunt şanse destul de reduse ca antrenorul principal Cristiano Bergodi să se alăture lotului până la finalul cantonamentului, astfel încât programul de pregătire va fi pus în practică de secunzii Luigi Ciarlatini şi Dragoş Bon.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…