CFR Cluj, în al nouălea cer după ce a câștigat titlul în fața Universității Craiova: „Sperăm să demonstrăm încă o dată în Europa că suntem cea mai bună echipă din România!”

CFR Cluj, în al nouălea cer după ce a câștigat titlul în fața Universității Craiova: „Sperăm să demonstrăm încă o dată în Europa că suntem cea mai bună echipă din România!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a reușit să câștige cel de al șase titlu din istorie, luni seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova în finala campionatului. Marius Bilașco, directorul departamentului de scouting de la CFR Cluj, a avut o declarație euforică, în urma partidei „încinse” de pe „Ion Oblemenco”.

Universitatea Craiova a fost învinsă, cu 1-3, de CFR Cluj în finala campionatului.

CFR Cluj, în al nouălea cer după ce a câștigat titlul în fața Universității Craiova

Marius Bilașco s-a declarat foarte fericit de performanța fantastică reușită de CFR Cluj și speră ca ardelenii să aibă, din nou, un parcurs fulminant în cupele europene.

Oficialul campioanei României și-a exprimat regretul pentru plecarea portarului Arlauskis de la CFR Cluj.

„Dan Petrescu e antrenorul care a reuşit această performanţă uriaşă, trei titluri consecutive cu o echipă din provincie. Rămâne la Cluj, singurul care şi-a terminat contractul e Arlauskis, o pierdere uriaşă. E prea devreme să vorbesc despre asta ( n.r – alte eventuale plecări), deocamdată încercăm să ne bucurăm de moment. A fost un an extrem de dificil pentru CFR Cluj, cu multe momente delicate. Ştiam că putem să revenim pentru că avem multe meciuri în spate în Europa, eram convinnşi că vom face totul. Eram convinşi că vom marca. Era păcat dacă ratam titlul pentru că am condus tot timpul acest campionat. Era păcat să nu terminăm pe primul loc. Suma de bani nu e foarte mare faţă de locul doi, avantajul este că joci în preliminariile LC. Trei titluri la rând sunt o performanţă greu de egalat, extraordinară, şi sperăm să demonstrăm încă o dată în Europa că suntem cea mai bună echipă din România. Cei de la Slavia Praga ne-au urat «Welcome back in Champions League»”, a declarat Marius Bilașco pentru Telekom Sport.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare