Sorin Cârțu a recunoscut un blat, după 20 de ani: „Le-am dat meciul să scape de la retrogradare!”

Sorin Cârțu a recunoscut un blat, după 20 de ani: „Le-am dat meciul să scape de la retrogradare!”

Sorin Cârțu (64 de ani) a recunoscut că pe vremea când era antrenor la Extensiv Craiova, în sezonul 1999-2000, a existat un meci aranjat într-un duel local cu Universitatea Craiova, pe arena din Parcul Romanescu.

În primăvara anului 2000, în etapa a 30-a, Extensivul era ca și retrogradată, iar Universitatea, antrenată atunci de Emil Săndoi, avea mare nevoie de puncte pentru a evita prima sa retrogradare în eșalonul secund din istorie.

Fanii Universității Craiova au pus atunci presiune pe cei de la Extensiv prin diverse mesaje scrise pe gardurile arenei Extensiv, dar la meci au avut ceva emoții, când gazdele au condus în repriza secundă cu 2-1, moment în care pe teren au început să zboare diverse obiecte, iar jucătorii Extensivului au început să fie amenințați din toate părțile arenei, care era împânzită cu fani alb-albaștri. Totul făcea însă parte din scenariu.

Imediat s-a făcut 3-2 pentru Universitatea Craiova, care a avut până la final mari emoții în a se salva, izbăvirea venind în penultima etapă, la victoria de acasă, 1-0 cu FC Brașov, adusă de autogolul lui Bodea.

În acel meci de pe Extensiv, Ristea și Rotaru au marcat pentru Extensiv, iar pentru Universitatea au punctat Claudiu Niculescu (2) și Silvian Cristescu. Între meciul cu Extensiv și cel cu FC Brașov, a mai existat un alt meci suspect al oltenilor, o remiză în Capitală, 2-2, între Rocar și Universitatea, convenabilă ambelor echipe, patron la Rocar atunci fiind Gigi Nețoiu, cel care în sezonul următor a preluat Universitatea Craiova.

Sorin Cârțu: „Le-am dat meciul”

„Le-am dat meciul atunci celor de la Universitatea. Cam toate meciurile din acest sezon erau așa, fiindcă îi puseseră pistolul la cap lui Mihăilescu. A fost doar o chestie așa să-i perpelim puțin când am condus cu 2-1. Nu se punea problema atunci să nu le dăm meciul. Dacă noi ne opuneam atunci, cei de la Universitatea erau ca și retrogradați. Și așa au avut mari emoții să scape. În tur ne-au bătut pe bune cu 3-0, dar cu Chivulete care a făcut japcă”, și-a amintit Sorin Cârțu în emisiunea Fotbal Plus, la Oltenia TV.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro