Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Silviu Lung și Săpunaru, înfrângere dramatică în Turcia! Kayserispor a dat un gol antologic și a condus până în minutul 87

Silviu Lung și Săpunaru, înfrângere dramatică în Turcia! Kayserispor a dat un gol antologic și a condus până în minutul 87

Andrei Preotu
Silviu Lung și Săpunaru, înfrângere dramatică în Turcia! Kayserispor a dat un gol antologic și a condus până în minutul 87

Kayserispor a fost aproape de o mare surpriză pe terenul celor de la Fenerbahce! În cele din urmă, echipa la care joacă românii Silviu Lung și Cristi Săpunaru a fost învinsă cu 1-2.

Fenerbahce a rămas în 10 oameni încă din minutul 12, după eliminarea lui Tufan, iar Lung a apărat excelent. În plus, Kayseri a profitat de avantajul numeric și a dat lovitura după pauză prin Mensah, care a marcat un gol antologic din lovitură liberă, arătând de ce a jucat la Atletico Madrid.

Lung și Săpunaru, pe ultimul loc cu Kayserispor

Aflată pe urmele lui George Pușcaș, Fenerbahce a revenit însă în ultimele minute, iar oaspeții n-au reușit să obțină nici măcar un punct la Istanbul. Muriqi a egalat, iar apoi Luiz Gustavo, brazilianul care a trecut pe la Bayern și Marseille, a marcat cu o execuție imparabilă, fără vreo șansă pentru Lung.

Silviu Lung evoluează de trei ani în Turcia, perioadă în care a apărat doar pentru Kayserispor. El a fost transferat în schimbul sumei de 350.000 de euro, de la Astra Giurgiu, în vara anului 2017. Portarul născut la Craiova a fost adus de Marius Șumudică la formația turcă.

Jurnaliștii turci au scris recent că portarul în vârstă de 31 de ani putea să ajungă la Denizlispor, fosta echipă a lui Cristian Săpunaru.

Kayserispor a rămas cu 22 de puncte și este pe ultimul loc în campionatul din Turcia, dar fanii echipei au făcut spectacol în parcarea stadionului, partida de vineri jucându-se cu porțile închise. Suporterii celor de la Kayseri s-au adunat în număr mare și au aprins torțe, sperând ca echipa să evite retrogradarea în liga a doua.

Echipa la care joacă Silviu Lung și Cristi Săpunaru nu stă deloc bine și are doar 5 victorii în 27 de etape. Kayserispor a suferit 15 înfrângeri și a primit cele mai multe goluri, 64, cedând la scor în fața formațiilor cu pretenții din Turcia.

https://twitter.com/futbolarena/status/1271501931874258947?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1271501931874258947&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.digisport.ro%2Ffotbal%2Flung-jr-si-sapunaru-au-revenit-pe-teren-fanii-echipei-lor-show-in-ciuda-coronavirusului-cu-torte-aprinse-in-parcare-854213

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]