Mircea Lucescu și un fost antrenor al lui Bayer Leverkusen sunt pe lista lui Fenerbahce. Rivalii românului, care e dorit iar în Turcia

Mircea Lucescu și un fost antrenor al lui Bayer Leverkusen sunt pe lista lui Fenerbahce. Rivalii românului, care e dorit iar în Turcia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu n-a mai ajuns la Beșiktaș, iar acum e dorit de o altă grupare de top din Turcia: Fenerbahce. Tehnicianul român se luptă însă cu un nume important din Europa pentru preluarea grupării din Istanbul, care se zbate acum în mediocritate.

Ajuns la vârsta de 74 de ani, Lucescu mai vrea să prindă un contract important, însă Fenerbahce are încă două nume pe listă: Erol Bulut, antrenorul lui Alanyaspor, dar și Roger Schmidt, tehnician liber de contract, dar cu o cotă importantă în Germania, după ce a pregătit-o pe Bayer Leverkusen.

Fenerbahce are un sezon modest și este doar pe locul 7 în prima ligă din Turcia, cu 39 de puncte. Lider este Istanbul BB (49 de puncte), echipă care tocmai a scos-o pe Sporting din Europa League, pregătindu-se acum de o dublă cu danezii de la Copenhaga, în optimile de finală.

„Lucescu vrea să o facă pe Fenerbahce campioană!”

Sureyya Ertugrul, un apropiat al lui Mircea Lucescu, a dezvăluit recent marele vis al românului: „Lucescu vrea să conducă o echipă care-i oferă un proiect pe doi ani, nu să fie consultant. Vrea să lucreze din nou dacă va veni o ofertă de la Fenerbahce. Marea lui dorință este să o facă pe Fenerbahce campioană, după ce a reușit același lucru cu Galatasaray și Beșiktaș. El vrea să se întoarcă pe teren și să antreneze o echipă. Chiar dacă are 74 de ani, se simte foarte tânăr. Nu are nicio legătură cu banii”.

Mircea Lucescu a mai antrenat-o pe Beșiktaș în perioada 2002-2004, iar în Turcia a mai pregătit-o și pe Galatasaray, în perioada 2000-2002. De asemenea, tehnicianul român a condus prima reprezentativă a Turciei, între 2017 și 2019.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…