Șoc în tenis! Maria Sharapova s-a retras! „Vă rog să mă iertați!”

Șoc în tenis! Maria Sharapova s-a retras! „Vă rog să mă iertați!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Sharapova (32 de ani, 373 WTA) și-a anunțat oficial retragerea din tenis. Sportiva rusoaică și-a început cariera profesionistă în 2001, la vârsta de 14 ani. În 2004, aceasta a uimit lumea tenisului mondial când a reușit să o învingă pe Serena Williams, câștigând astfel primul său titlu la Wimbledon, atunci Sharapova avea doar 17 ani.

„Cum lași în urmă singura viața pe care ai cunoscut-o vreodată? Cum te îndepărtezi de arenele pe care te-ai antrenat de când erai doar o fetiță, de jocul pe care îl iubești, unul care îți aducea lacrimi nevăzute și bucurii nespuse, un sport în care ai găsit o familie, alături de fani care au fost în spatele tău mai bine de 28 de ani? Sunt nouă în asta, așa că vă rog să mă iertați. La revedere, tenis”, a declarat Sharapova pentru VanityFair.

Maria Sharapova a fost suspendată pentru dopaj

În ianuarie 2016, rusoaica a fost suspendată de Federația Internațională de Tenis pentru doi ani, deoarece a utilizat meldonium, o substanță interzisă. Ulterior, pedeapsa Sharapovei a fost redusă la 15 luni.

Meldonium este un medicament indicat în cardiopatia ischemică, acesta se utilizează pentru menținerea unui flux sanguin sănătos și facilitează circulația. Medicamentul este aprobat de Federația Rusă, însă nu este admis de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA.

Maria Sharapova a revenit pe terenul de tenis, în 2017, însă nu a reușit să mai atingă performanța de care a dat dovadă înainte ca scandalul de dopaj să izbucnească.

Maria Sharapova și Grigor Dimitrov au oferit un moment amuzant înainte de Australian Open 2020

Fostul cuplu din lumea tenisului a oferit un moment savuros la Kooyong Classic, în Melbourne, acolo unde au avut loc meciurile înainte de Australian Open 2020.

Maria Sharapova se afla în zona comentatorilor, în timp ce jucătorul bulgar era pe teren. La un moment dat, Maria Sharapova a observat că Dimitrov se uita în direcția ei, iar jucătorul de tenis din Bulgaria nu a ezitat și s-a îndreptat către zona în care se afla fostul număr 1 WTA, iar cei doi au purtat un dialog amuzant.

Dialogul celor doi:

Dimitrov: Despre ce comentați?
Comentator: Vorbeam despre tine, de fapt.
Maria Sharapova: Care-i treaba cu șortul galben?
Dimitrov: Îți place?
Maria Sharapova: Nu prea.
Dimitrov: Serios? Îți plăcea când purtam galben. Oamenii se schimbă, observ.
Comentator: Când v-ați despărțit?
Maria SharapovaA trecut ceva timp.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut