CTP a analizat victoria Simonei Halep de la Australian Open și o avertizează pe româncă: „Muguruza e cel mai greu adversar posibil. Are motivația revanșei”

Tenis
CTP a analizat victoria Simonei Halep de la Australian Open și o avertizează pe româncă: „Muguruza e cel mai greu adversar posibil. Are motivația revanșei”
simona halep

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre victoria fabuloasă a Simonei Halep (28 de ani, 3 WTA) din sferturile de finală de la Australian Open în fața lui Anett Kontaveit (24 de ani, 31 WTA), scor 6-1, 6-1, după doar 54 de minute de joc.

  • Simona Halep va juca joi în semifinale cu spanioloaica Garbine Muguruza (32 WTA, 26 de ani). Meciul va începe după ora 6:30 și va fi liveTEXT pe Prosport.ro.

„Simona a câștigat acest meci în 53 de minute pentru că câștigat fiecare punct. Nu s-a gândit la scor, nu s-a gândit la victoria finală! S-a gândit la fiecare punct jucat și nu la punctul precedent. Asta este starea despre care spuneam că a adus-o în finală în 2018. A avut o adversară care tactic a jucat corect și care a încercat să fie agresivă și să joace în viteză. Dacă ar fi încercat un joc de regularitate cu Simona, nu știu dacă lua și aceste două game-uri.

Simona este altă clasă decât Kontaveit și de aici victoria zdrobitoare. Importantă mi se pare starea psihică a Simonei. Uită punctul jucat într-o fracțiune de secundă. Intră foarte repede în pregătirea punctului următor”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi 24.

CTP: „Muguruza e poate cel mai greu adversar în acest moment”

Cristian Tudor Popescu a vorbit și despre duelul pe care Simona Halep îl va avea în semifinalele de la Australian Open cu Garbine Muguruza.

„Garbine Muguruza e un adversar foarte greu! Poate cel mai greu în clipa de față din turneu. E o jucătoare cu evoluții sinusoidale, care fie nu joacă nimic, fie e de neoprit.

Ultima întâlnire dintre Simona Halep și Garbine Muguruza, din câte îmi amintesc, a fost la Roland Garros. Simona a bătut-o într-un meci memorabil. Deci Muguruza are și motivația revanșei. Va fi un meci de mare tensiune, o mare confruntare între aceste jucătoare de mare nivel”, a declarat gazetarul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]